Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut, marţi, în cadrul Adunării Generale a ONU, că cea mai presantă problemă cu privire la Afganistan este evacuarea în siguranţă a afganilor care doresc să părăsească ţara şi a subliniat că este esenţial să se asigure respectarea drepturilor omului şi faptul că asistenţa umanitară poate fi livrată.
"În această perioadă, privim înspre Afganistan şi cea mai presantă problemă este evacuarea în siguranţă a afganilor care doresc să părăsească ţara. Recent am primit în România grupuri de cetăţeni afgani vulnerabili. Este, totodată, esenţial să se asigure respectarea drepturilor omului, în special a drepturilor femeilor, copiilor şi minorităţilor.
De asemenea, trebuie să ne asigurăm că asistenţa umanitară poate fi livrată', a afirmat şeful statului. El a declarat că pandemia de COVID-19 a făcut intervenţia umanitară şi mai dificilă. 'Cu toate acestea, este necesară o acţiune internaţională comună pentru a garanta securitatea umană, deoarece nimeni nu este în siguranţă până când toată lumea nu este în siguranţă, a adăugat preşedintele Iohannis.
El a precizat că România a inclus refugiaţii şi persoanele aflate în situaţii de risc în asigurarea naţională de sănătate publică şi le-a oferit acces la toate facilităţile medicale necesare şi la campaniile de imunizare, inclusiv împotriva COVID-19, informează Agerpres.
Şeful statului a subliniat că România îşi menţine angajamentul deplin de prevenire şi combatere a terorismului. 'Trebuie să intensificăm eforturile şi să abordăm direct ameninţarea globală a terorismului, acţionând în mod coordonat. România îşi menţine angajamentul deplin de prevenire şi combatere a terorismului la nivel internaţional, bazându-se pe Strategia globală de combatere a terorismului recent revizuită', a afirmat Iohannis. Potrivit şefului statului, conceptul de rezilienţă este o componentă importantă a securităţii, precum şi un factor cheie în protejarea democraţiei.
'Pentru România, asigurarea rezilienţei strategice, atât la nivel de stat, cât şi la nivel de societate, este o prioritate şi acest lucru este evidenţiat de Centrul Euro-Atlantic pentru Rezilienţă pe care l-am înfiinţat în România. Centrul, care va fi deschis tuturor ţărilor partenere, are ca obiectiv gestionarea diferitelor programe şi promovarea rezilienţei, fie ea societală sau în domeniul tehnologiilor emergente şi disruptive, rezilienţa sistemelor de comunicare şi a ecosistemelor tehnologice, rezilienţa la crize complexe şi situaţii de urgenţă, asigurând continuitatea serviciilor guvernamentale şi esenţiale, precum şi rezilienţa infrastructurii de transport', a declarat Iohannis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News