Kievul, vizat de peste 40 de drone - cel mai mare atac de la începutul războiului. Câte au fost respinse

Foto Ilustrativ Pixabay
Foto Ilustrativ Pixabay

Ucraina a transmis că Rusia a lansat cel mai mare atac aerian de la începutul războiului până acum.

Ucraina a anunţat că a respins în noaptea de sâmbătă spre duminică "cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei ruse", autorităţile militare ucrainene afirmând că au distrus 52 din 54 de drone explozive lansate de Moscova asupra ţării, dintre care "mai mult de 40" deasupra capitalei Kiev, conform Agerpres.

"În total, a fost înregistrat un număr record de drone explozive: 54!", au anunţat Forţele Aeriene ucrainene pe Telegram, afirmând că au distrus 52 de drone. Deocamdată, autorităţile au înregistrat doi morţi şi trei răniţi la Kiev, conform Agerpres.

Regiunea Zaporijjia - Explozie puternică la Melitopol

O explozie a fost raportată, duminică dimineaţă, în centrul Melitopolului (regiunea Zaporijjia), oraş ucrainean aflat sub ocupaţia trupelor ruse. Primarul legitim al oraşului, Ivan Fedorov, a scris pe Telegram că explozia a fost foarte puternică. Deocamdată, nu există informaţii suplimentare. În Melitopol, oraş ocupat de trupele ruse la scurt timp după începerea războiului, în februarie 2022, exploziile au devenit foarte frecvente în ultima perioadă. Pe 25 mai, de exemplu, o serie de explozii a avut loc în zona aerodromului. De regulă, bombardamentele au loc asupra zonelor din oraş în care se află invadatori ruşi sau colaboraţionişti locali.

Câți ruși au mai murit în Ucraina

Forţele ucrainene au lichidat 400 de invadatori ruşi în ultimele 24 de ore, astfel că numărul militarilor armatei ruse ucişi pe front, de la începutul războiului, a ajuns la 206.600 - potrivit unui raport publicat, duminică dimineaţă, de Statul Major al Forţelor Armate ale Ucrainei.

De asemenea, de la începutul invaziei ruse la scară largă, trupele ucrainene au doborât 313 avioane şi 298 de elicoptere ruseşti. Au mai fost distruse 3.797 (+3) de tancuri ale armatei ruse, 7.456 (+7) de vehicule blindate, 3.425 (+11) sisteme de artilerie, 329 de sisteme de apărare antiaeriană, 574 de lansatoare multiple de rachete, 6.192 (+9) de vehicule şi cisterne transportatoare de combustibil, 18 nave, 2.993 (+3) de drone, 1.056 de rachete de croazieră şi tehnică specială (451 de unităţi).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel