Kabul. Atac în desfăşurare împotriva Hotelului Intercontinental - UPDATE 2

Foto ilustrativ
Foto ilustrativ

În Kabul este în plină desfășurare un atac.

Cel puţin patru atacatori se aflau, sâmbătă seara, în incinta Hotelului Intercontinental din Kabul şi trăgeau asupra persoanelor aflate în clădire, a declarat o sursă din cadrul serviciilor de informaţii afgane pentru AFP.

Sursa citată nu a menţionat dacă există victime însă a precizat că 'atacul este în curs de desfăşurare', potrivit Agerpres.

UPDATE 2:

Un atac terorist în interiorul Hotelului Intercontinental din Kabul este în desfăşurare de peste trei ore, informează AFP. Doi atacatori din cei patru au fost ucişi, iar şapte răniţi au fost evacuaţi de la primul şi al doilea etaj, unde forţele de ordine au încheiat operaţiunea de curăţare.

Teroriştii trag asupra persoanelor aflate în clădire, a declarat agenţiei France Presse o sursă din cadrul serviciilor de informaţii afgane. 'Avansăm lent pentru a evita victimele civile' în rândul clienţilor şi personalului hotelului, a explicat Nasrat Rahimi, adjunct al ministrului de interne afgan. Forţele speciale au debarcat din elicopter pe acoperişul hotelului, a mai spus el, potrivit AFP, notează Agerpres.

UPDATE 1:

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne afgan, Najib Danish, a confirmat atacul fără a oferi alte detalii.

Atacul a început cu o explozie şi curentul electric a fost întrerupt, a afirmat o sursă din cadrul serviciului de luptă împotriva terorismului. Comandoul a deschis focul la etajul al patrulea al hotelului, înainte de a se refugia la etajul al doilea, potrivit unei alte surse de securitate. 'Pot auzi focuri de armă la primul etaj, însă nu ştiu unde sunt. Stăm ascunşi în camerele noastre. Asiguraţi-vă că ajutorul ajunge rapid', a afirmat un client pentru AFP sub rezerva anonimatului.

Potrivit unui jurnalist AFP aflat în apropiere, drumurile principale care duc la hotel, situat în vestul capitalei Kabul, au fost închise circulaţiei. 

[citeste si]

Hotelul Intercontinental din Kabul a mai fost ţinta unui atac revendicat de talibani în iunie 2011, care s-a soldat cu 21 de morţi. De atunci, hotelul se află sub supravegherea forţelor de ordine şi accesul este rezervat.

O conferinţă privind prezenţa şi investiţiile chineze în Afganistan a avut loc sâmbătă dimineaţă în incinta hotelului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel