Justiţia germană invalidează o decizie a serviciilor secrete

Justiţia germană invalidează decizia serviciilor secrete de supraveghere a extremei drepte.

Un tribunal german a decis marţi încetarea unei proceduri de supraveghere lansate de către serviciile de informaţii împotriva partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), anulând o decizie în acest sens cu câteva luni înaintea unui scrutin important, relatează AFP.

Serviciile secrete germane au anunţat public la 15 ianuarie că partidul Alternativa pentru Germania, fondat în 2013, este un 'caz test', o etapă intermediară înainte de plasarea 'sub supraveghere' în urma unei examinări timp de câteva luni a discursurilor şi publicaţiilor sale. AfD a contestat în regim de urgenţă această decizie la tribunalul din Köln. Constituţia germană nu oferă niciun 'temei juridic' pentru a transforma partidul într-un 'caz de probă', a apreciat tribunalul considerând că o astfel de măsură este 'ilegală şi disproporţionată'.

Citește și: Lazăr refuză o întrebare la Realitatea TV. Replică usturătoare

Efect negativ asupra alegătorilor

Potrivit instanţei, o asemenea acţiune de supraveghere împotriva unui partid politic ar putea avea un 'efect negativ' asupra alegătorilor cu câteva luni înainte de alegerile europene şi cele regionale din fosta Germanie de Est. Decizia poate fi atacată la Curtea Administrativă din landul Renania de Nord-Westfalia, la Münster. Serviciile de informaţii continuă în paralel ancheta pentru a încerca să stabilească posibile legături ale unor membri ai AfD cu extrema dreaptă radicală şi cercurile neo-naziste, înainte de o eventuală plasare sub supraveghere.

Această măsură ar oferi puteri sporite serviciilor interne de informaţii, în special posibilitatea de a spiona telecomunicaţiile membrilor acestor organizaţii, de a stoca date cu caracter personal, de a recruta informatori şi de a folosi agenţi sub acoperire.

Citește și: Asociaţii ale judecătorilor şi procurorilor, mesaj după declarațiile lui Toader

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel