Cele mai citite

Jurnalista Teodora Maftei, rănită grav în incendiul de la Club Colectiv

Jurnalista Teodora Maftei, în vârstă de 32 de ani, care vineri seara a fost grav rănită în incendiul izbucnit în clubul Colectiv din Capitală și a fost operată în trecut de șapte ori, din care de trei ori pe creier, va fi transportată la o clinică din Germania, au declarat pentru Mediafax surse din familie.

Teodora, fotograf şi editor la Pro TV, se află momentan internată Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Arşi din Capitală, însă, la recomandarea medicului, tânăra ar trebui să ajungă în următoarele 48 de ore la Munchen.

În urmă cu 10 ani, Teodora a fost diagnosticată cu "chist arahnoidian de fosă posterioară", respectiv o acumulare de lichid aflată pe creierul mic, înspre ceafă, care nu poate fi eliminat și este asociat cu hipertensiunea intracraniană.

Până acum, Teodora Maftei a fost operată de șapte ori, din care de trei ori intervenții direct pe creier, trei intervenții la chist pe la gât, când medicii i-au montat un "furtun" de la chist până în stomac, care drenează surplusul de lichid, respectiv o dată a fost operată prin burtă, pentru a monta o valvă.

"Uneori e nevoie să mori puțin ca să simți cu adevărat că trăiești", spunea ea după prima intervenție.

[cieste si]

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
x close