Jurnalist al postului Al-Jazeera, pus în libertate în Egipt după patru ani de detenţie

Foto cu caracter ilustrativ Pexels
Foto cu caracter ilustrativ Pexels

Un jurnalist al postului Al-Jazeera a fost pus eliberat în Egipt după patru ani de detenţie.

Egiptul l-a pus în libertate pe Mahmoud Hussein, jurnalist al postului de televiziune qatarian Al-Jazeera, aflat în detenţie preventivă din decembrie 2016, transmite Agerpres. El era suspectat de "difuzare de informaţii false".

Jurnalistul egiptean a fost eliberat joi seara, a precizat o sursă în domeniul securităţii, fără a oferi alte detalii, relatează AFP. Al-Jazeera - care a afirmat în repetate rânduri că jurnalistul său era deţinut fără o inculpare oficială, fără proces şi condamnare, nu a confirmat deocamdată eliberarea lui.

Gamal Eid, preşedintele organizaţiei neguvernamentale Reţeaua Arabă pentru Informaţie asupra Drepturilor Omului (ANHRI), a declarat pentru AFP că autorităţile egiptene au decis să-l elibereze pe Hussein, dar că jurnalistul "nu s-a întors încă acasă". ONG-ul Observatorul egiptean pentru jurnalism şi mass-media a anunţat la rândul său, pe Facebook, că tribunalul penal din Cairo a decis luni să-l pună în libertate pe jurnalistul care era suspectat de "incitare la rebeliune împotriva statului" şi de "difuzare de informaţii false".

A fost eliberat și acuzat din nou



Apelurile la eliberarea jurnalistului s-au înmulţit în ultimul timp, în special din partea Amnesty International. Un tribunal a ordonat eliberarea condiţionată a jurnalistului, în mai 2019, însă, o săptămână mai târziu, el a fost vizat de o altă serie de acuzaţii şi menţinut în detenţie.

Mahmoud Hussein, jurnalist egiptean ce lucra la sediul Al-Jazeera din Doha, a fost arestat la sfârşitul lui decembrie 2016, la trei zile după ce a sosit în Egipt unde s-a dus cu familia în vacanţă. Egiptul se numără printre ţările arabe care au rupt în iunie 2017 relaţiile diplomatice cu Qatarul, acuzat că susţine Fraţii Musulmani, organizaţie calificată drept "teroristă" de Cairo. Al-Jazeera este considerată în Egipt o reţea mediatică a Fraţilor Musulmani.

Regimul preşedintelui Abdel Fattah al-Sissi, la putere după înlăturarea Fraţilor Musulmani, în 2013, este acuzat cu regularitate de ONG-uri că vrea să reducă la tăcere opoziţia, atât islamistă, cât şi laică. Cairo neagă sistematic aceste acuzaţii şi asigură că vrea să lupte împotriva terorismului şi riscurilor de instabilitate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel