Juncker, avertisment: ”Pregătiți-vă pentru toate scenariile''. UE respinge apelurile Theresei May

Jean-Claude Juncker Juncker declară că acordul de retragere rămâne în continuare cel mai bun şi unicul acord posibil.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat miercuri că acordul privind Brexitul nu va fi renegociat, după ce parlamentul britanic a mandatat-o pe premierul Theresa May să renegocieze clauza de backstop privind frontiera nord-irlandeză, relatează agenţiile EFE şi AFP. Acordul de retragere rămâne în continuare cel mai bun şi unicul acord posibil.

Uniunea Europeană a spus aceasta în noiembrie, am spus-o în decembrie, am spus-o şi înaintea primului vot semnificativ din Camera Comunelor în ianuarie. Dezbaterea şi voturile de ieri din Camera Comunelor nu schimbă acest lucru, a punctat Juncker într-o intervenţie în faţa Parlamentului European (PE).

Votul dat marţi în parlamentul britanic a mărit riscul unei retrageri dezordonate a Regatului Unit din UE, a mai spus Juncker, estimând totodată că cele 27 de state ale UE trebuie să fie pregătite pentru toate scenariile, inclusiv pentru cel mai rău.

Citește și: Programul Erasmus+. Cum îi va afecta Brexit-ul pe studenţi

UE încă nu ştie pentru ce este favorabilă Camera Comunelor

În şedinţa desfăşurată marţi la Londra în Camera Comunelor, deputaţii britanici au respins amendamentele avansate de opoziţia laburistă şi de adversari ai Brexitului din Partidul Conservator, prin care aceştia au încercat să transfere de la guvern către parlament deciziile privind continuarea procesului de ieşire din UE. A fost de asemenea respins şi amendamentul care admitea un Brexit fără acord, dar a fost aprobat cel prin care se cer concesii Bruxelles-ului în privinţa clauzei de backstop, care să fie înlocuită, conform amendamentului aprobat, cu aranjamente alternative.

După dezbaterea de marţi din parlamentul britanic (Camera Comunelor), a continuat Juncker în discurs, am aflat că acesta este împotriva multor lucruri, cum ar fi un Brexit fără acord ori mecanismul de backstop pentru frontiera nord-irlandeză, dar UE încă nu ştie exact pentru ce este favorabilă Camera Comunelor, a remarcat mai departe preşedintele Comisiei Europene.

Citește și: Brexit fără acord: "Pur şi simplu, în impas"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel