Judecătorul Mădălina Afrăsinei îi răspunde lui Stelian Ion: Umilință! Vom acționa potrivit legii, suntem hotărâți să dăm în judecată

Sursă foto: Gov.ro
Sursă foto: Gov.ro

Judecătorul Mădălina Afrăsinei a comentat intențiile ministrului Stelian Ion de a tăia din veniturile magistraților.

Ministrul Justiției, Stelian Ion, le-a transmis judecătorilor că au cheltuit 25% din creditele bugetare până în martie 2021 şi că instanţele riscă să rămână fără bani în acest an. El susţine că nu sunt bani pentru plata salariilor restante şi le cere magistraţilor să facă economii în plus de 10% (vezi mai multe AICI).

Astăzi (citește AICI), Stelian Ion a spus că „este o măsură care trebuie luată în toate unitățile. Ordonatorii de credite trebuie să aibă grijă să se încadreze în limitele bugetare și este o adresă pe care am trimis-o către instanțe în ideea de a ne asigura că nu sunt depășite aceste limite, nu este nimic anormal. Am avut în vedere cheltuielile de personal în aceste adrese (...)“

Judecătorul Mădălina Afrăsinei, reacție

Într-o intervenție telefonică la Antena 3, judecătorul Mădălina Afrăsinei a comentat intențiile ministrului  Stelian Ion: 

„E o senzația de déjà vu. Nu e pentru prima dată când se întâmplă acest lucru, s-a mai întâmplat pe vremea domnului Predoiu. E vorba de curentul pe care îl consumăm, de imprimante, de tehnica fără de care nu ne putem desfășura activitatea. Atunci când nu te pricepi să faci un buget, dai bugetul altora care știu să-l administreze, de exemplu Înalta Curte, CSM-ul și Parchetele. Mi se pare destul de ciudat faptul că doar la Ministerul Justiției se întâmplă aceasta problemă cu buget insuficient. Asta mă face să mă întreb cât de bun administrator ești tu, cel care faci un astfel de buget!?

Este o altă modalitate de a ne umili, pentru că noi avem indemnizații, nu salarii, calculate greșit din anul 2016. Nimeni din cadrul Ministerului nu face ceva astfel încât să intre în legalitate. Nu că legea ar fi o chestie importantă pentru ei. Este acea valoare de referință sectorială cu care se înmulțește, potrivit legii salarizării, coeficientul care este la nivelul anului 2016. Trebuie să fii nebun să mai rămâi într-un sistem care te termină fizic și psihic. Știe domnul ministru câți oameni au plecat la pensie? Știe că schemele nu sunt ocupate integral? Știe că nu sunt adaptate noilor realități? Despre ce vorbim?

Vom acționa potrivit legii, suntem hotărâți să dăm în judecată și să ne adresăm instituțiilor legii ori de câte ori politicienii vor încerca să ne subordoneze. Atâta vreme cât bugetul e în pixul unui om politic, nu se poate vorbi de o independență financiară, a instanțelor judecătorești“, a precizat judecătorul Mădălina Afrăsinei.

VEZI ȘI  -  Stelian Ion a stricat Paștele judecătorilor. Andreea Ciucă (Asociația Magistraților): Fără precedent!

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy