Judecătoria Sectorului 1 a respins cererea soțului Dianei Șoșoacă

Foto ilustrativ Pixabay
Foto ilustrativ Pixabay

Soțul Dianei Șoșoacă rămâne sub control judiciar.

Judecătorii Sectorului 1 au decis că soțul Dianei Șoșoacă rămâne sub control judiciar. Acesta a contestat măsura impusă, după ce a fost acuzat că ar fi lovit un polițist care venise să intervină în conflictul dintre soția sa și o echipă a televiziunii italiene Rai Uno.

Iohannis a comentat scandalul în care a fost implicată senatoarea Șoșoacă: Regretabil, inimaginabil

Amintim că președintele României, Klaus Iohannis, a comentat scandalul în care a fost implicată senatoarea Diana Șoșoacă.  

„Este un incident absolut regretabil, trebuie să fim foarte clari, sechestrarea de persoane se sancționează conform legii și în România. Totuși, nu vreau să mă antepronunț”, a spus președintele Klaus Iohannis.

Președintele a mai spus că a solicitat autorităților competente să facă o verificare la sânge.

„Este posibil să fi fost greșeli în abordare, dar nu pot eu să mă exprim asupra acestor chestiuni. Cert este că solicit această verificare la sânge pentru a nu avea încă o dată un astfel de incident, care este absolut regretabil și, ca să fiu sincer, până acum ar fi fost inimaginabil”, a mai precizat Klaus Iohannis.

Amintim că scandalul a avut loc vineri, când Dumitru-Silvestru Şoşoacă ar fi reclamat că la sediul cabinetului de avocatură al Dianei Şoşoacă s-a prezentat o echipă a unei televiziuni străine, iar pe fondul întrebărilor adresate, cu privire la realizarea interviului, s-a declanşat un conflict. La faţa locului s-au deplasat, de urgenţă, poliţişti.

În cauză au fost întocmite două dosare penale, unul pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, iar cel de al doilea urmează a fi înaintat către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea stabilirii situaţiei de fapt.

De asemenea, amintim că Dumitru-Silvestru Şoşoacă a fost audiat, luni, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, iar pe numele său s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel