EXCLUSIV  Judecător, declarații halucinante despre DNA. Nicolicea: ”Era în stare de ebrietate”

Eugen Nicolicea
Eugen Nicolicea

DC News a discutat în exclusivitate cu istoricul Eugen Nicolicea despre declarațiile bizare ale lui Valerius Ciucă.

Valerius M. Ciucă, fost judecător la Tribunalul Uniunii Europene de la Luxemburg, a făcut o declarație cel puțin halucinantă. Acesta spune într-un interviu că în cazul în care ar fi existat DNA-ul în deceniile precedente omenirea ar fi scăpat de Holocaust, dar și România de instaurarea comunistă prin abdicarea forțată a Regelui Mihai.

"Dacă ar fi existat o DNA a vremurilor trecute, am fi scăpat și de Holocaust, dar și de 30 decembrie din damnatul an uzurpator de Coroană și suveranitate... Și de câte altele am mai fi scăpat...

Ultimii 12 ani, însă, prin efectul asocierii și, apoi, al integrării în UE, i-au dat aripi Justiției române. A devenit un model prin eficiență și mulți confrați din străinătate cu care am tratat această problemă și-ar dori un sistem de acest gen, admirabil prin efectele-i pozitive de responsabilizare a actorilor politici”, spune Valerius Ciucă potrivit Ziare.com.

Contactat de DC News, Eugen Nicolicea a taxat dur asocierea Direcției Naționale Anticorupție, pe care o face un magistrat atât de important, cu suferința poporului evreu și salvarea acestuia de la Holocaust, dar și cu instaurarea comunismului în România. Liderul PSD a semnalat și faptul că există legi în România care condamnă minimizarea și luarea în derâdere a Holocaustului.

”Este o afirmație bizară. Avem legi care condamnă minimizarea și luarea în derâdere a fenomenului Holocaust. Mă miră că un fost judecător face glume pe treaba aceasta. Părerea mea e că era în stare de ebrietate când folosea cuvinte bombastice, unele din ele inexistente, negând nu numai holocaustul ci și prevederi constituționale.

Cred că a făcut pe interesantul. Ne mirăm că prin intermediul statului român au fost trimise asemenea personaje în exterior”, a afirmat Eugen Nicolicea pentru DC News.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel