Judecătoarea Elena Burlan, decizie definitivă de la ÎCCJ

Viorica Dinu - Antonela Costache, decizii ÎCCJ
Viorica Dinu - Antonela Costache, decizii ÎCCJ

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, definitiv, contestaţia Elenei Burlan-Puşcaş, judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, şi a decis înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar.

Pe 17 mai, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au respins solicitarea procurorilor DNA de arestare preventivă a Elenei Burlan-Puşcaş, stabilind că aceasta poate fi cercetată în arest la domiciliu.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au cerut instanţei arestarea preventivă a Elenei Burlan-Puşcaş sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită. Potrivit DNA, judecătoarea ar fi primit 50.000 de euro de la patru inculpaţi, dintre care doi cercetaţi pentru tentativă de omor calificat. 'În contextul judecării unui dosar penal ce privea săvârşirea unor infracţiuni cu violenţă, inculpata Burlan-Puşcaş Elena (...) a primit, în perioada 2009 - 2010, de la patru dintre inculpaţii vizaţi de cercetarea judecătorească (dintre care doi cercetaţi pentru tentativă de omor calificat) suma totală de 50.000 euro. Banii respectivi au fost primiţi de magistrat pentru a dispune faţă de cei doi inculpaţi cercetaţi pentru tentativă de omor calificat înlocuirea măsurii preventive a arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, lucru care s-a şi întâmplat în perioada 1 octombrie 2009 - 26 ianuarie 2010', arată DNA.

Ce mai susțineau procurorii

Conform procurorilor, soluţiile pronunţate de judecătoare au fost de fiecare dată desfiinţate de instanţa superioară. Procurorii anticorupţie mai susţin că, în acelaşi context şi pentru aceeaşi sumă de bani, printr-o sentinţă din februarie 2010, Elena Burlan-Puşcaş a pronunţat pedepse cu suspendarea executării faţă de toţi inculpaţii din dosarul respectiv. 'În faza de apel, în luna decembrie 2010, această sentinţă a fost desfiinţată în parte, Curtea de Apel Bucureşti pronunţând pedepse cu executare faţă de autorii infracţiunii de tentativă de omor calificat, aceste pedepse fiind de 8 ani, respectiv 7 ani şi 6 luni', precizează DNA, potrivit Agerpres. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel