Juan Carlos I, fostul rege al Spaniei, a fost externat, după cea de-a 17-a intervenţie chirurgicală

Regele Spaniei, Juan Carlos, a abdicat
Regele Spaniei, Juan Carlos, a abdicat

Fostul rege al Spaniei Juan Carlos I a fost externat sâmbătă, la o săptămână după ce a suportat o intervenţie chirurgicală pe cord, informează DPA.

Starea de sănătate a fostului suveran spaniol, în vârstă de 81 de ani, este "stabilă din punct de vedere clinic", cicatricile sale se vindecă bine, iar o examinare cardiologică a evidenţiat un ritm cardiac normal, a declarat o purtătoare de cuvânt a spitalului din Madrid în care a avut loc acea intervenţie chirurgicală.

Fostul rege Juan Carlos I a fost supus unui triplu by-pass aorto-coronarian pe 24 august. În timpul unei astfel de intervenţii chirurgicale, fluxul sangvin din vasele coronariene colmatate este deturnat prin alte vene, denumite "grefe" şi care provin din organismul pacientului.

În timpul externării sale, Juan Carlos I a glumit cu jurnaliştii prezenţi în faţa clinicii madrilene şi a spus că datorită "noilor tuburi" se simte "fabulos". La doar câteva zile după acea operaţie pe cord, fostul suveran a putut să se ridice din patul de spital şi a fost transferat de la secţia de terapie intensivă într-un salon obişnuit, datorită bunei sale evoluţii post-operatorii.

Cea de-a 17-a intervenţie chirurgicală

Juan Carlos I a fost vizitat la spital de soţia lui, Sofia, şi de fiul său Felipe VI, actualul rege al Spaniei, dar şi de regina Letizia şi de prinţesa Leonor. Fostul suveran a fost vizitat şi de prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez. Aceasta a fost cea de-a 17-a intervenţie chirurgicală suportată de Juan Carlos I. Între mai 2010 şi noiembrie 2013, el a fost operat de nouă ori. Printre alte intervenţii, el a suportat operaţii la un genunchi, la şoldul stâng şi la un disc al coloanei vertebrale.

Juan Carlos I a fost rege al Spaniei timp de aproape patru decenii, între 1975 şi 2014. El s-a retras din viaţa publică în iunie 2019, la cinci ani după ce a abdicat în favoarea fiului său, Felipe. El a continuat totuşi să apară în public în această vară, asistând la Madrid la coride şi participând în Finlanda la un concurs de navigaţie, două dintre pasiunile sale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel