Johnson l-a îndemnat pe Trump să reconsidere decizia SUA privind imunitatea soţiei unui diplomat

[] []

10 oct 2019 / 10:12
Salveaza PDF Comentarii

Prim-ministrul britanic Boris Johnson l-a îndemnat miercuri pe preşedintele american Donald Trump să reconsidere decizia Statelor Unite de a-i permite soţiei unui diplomat american să se folosească de imunitatea diplomatică după ce a fost implicată într-un accident mortal în Marea Britanie, părăsind apoi această ţară, transmite Reuters.

Harry Dunn, un tânăr de 19 ani, a decedat la 27 august în urma coliziunii motocicletei sale cu un automobil în apropierea bazei aeriene RAF Croughton, din Northamptonshire (centrul Angliei), care este folosită de Statele Unite. Departamentul de Stat a confirmat că la volanul maşinii se afla soţia unui diplomat aflat în misiune în Marea Britanie şi că femeia a părăsit Marea Britanie folosindu-se de imunitatea diplomatică.

'Prim-ministrul l-a îndemnat pe preşedinte să reconsidere poziţia SUA astfel încât persoana implicată să poată reveni în Marea Britanie, coopera cu poliţia şi permite ca familiei lui Harry să i se facă dreptate', a declarat miercuri o purtătoare de cuvânt din Downing Street, după discuţia telefonică a celor doi lideri.

Boris Johnson a spus că speră că soţia diplomatului american, Anne Sacoolas, va alege să revină în Marea Britanie pentru a coopera cu anchetatorii. Un comunicat al Casei Albe a informat că preşedintele american Donald Trump a discutat la telefon cu premierul britanic Boris Johnson despre decesul unui adolescent britanic într-un accident în care a fost implicată soţia unui diplomat american. Preşedintele Trump a transmis condoleanţele sale familiei victimei, afirmă Casa Albă.

De altfel, într-o conferinţă de presă susţinută tot miercuri, Donald Trump a afirmat că femeia deţine imunitate diplomatică, declarând însă că administraţia sa se va ocupa de acest caz. 'Vom vorbi cu ea şi vom vedea cu ce putem veni, astfel încât să poate exista o oarecare alinare', a spus Trump. 'A fost un accident teribil, e foarte multă furie şi înţeleg furia de cealaltă parte', a adăugat el. O imagine a notelor lui Trump pentru briefingul de presă, surprinsă de un fotograf al Washington Post, sugerează că femeia nu se va întoarce în Marea Britanie pentru un proces.

'Secretarul (de stat Mike) Pompeo i-a spus ministrului de externe (britanic Dominic) Raab că soţia angajatului Guvernului SUA nu se va întoarce în Marea Britanie', scria în notă, potrivit Xinhua. Trump nu a citit însă de pe note în conferinţa de presă. 'Diplomaţi americani au fost implicaţi în numeroase cazuri mortale în străinătate în ultimele decenii, dar au evitat în mare măsură pedepsele graţie imunităţii diplomatice, chiar şi în situaţiile de presiuni intense din partea ţărilor unde acele incidente au avut loc', a scris luni cotidianul Washington Post, informează Agerpres. 


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27