John Allen Chau, american ucis cu săgeţi de un trib care refuză contactul cu oamenii

Americanul ucis cu săgeţi de membri ai unui trib de pe Insula Santinelei de Nord din Golful Bengal venise în acest loc aproape uitat de lume cu un scop clar, scrie „The Daily Mail“.

Bărbatul, în vârstă de 27 de ani, pe nume John Allen Chau, despre care s-a relatat iniţial că era turist, îşi dorea să încerce să-i creştineze pe membrii acestui trib care refuză să aibă contact cu oamenii din exterior.

Potrivit sursei citate, misionarul american, originar din oraşul Vancouver din statul Washington, a plătit câţiva pescari locali pentru a-l ajuta să ajungă pe această insulă, cunoscută drept una dintre cele mai izolate zone din lume.

Pescarii l-au ajutat să parcurgă o bucată de drum, însă, la un moment dat, tânărul s-a văzut nevoit să se aventureze mai departe singur, într-o canoe. Dar cum a pus piciorul pe insulă, unde accesul vizitatorilor nu este permis, asupra lui s-a abătut o ploaie de săgeţi. Apoi, membri ai tribului cunoscut ca Sentineli i-au legat o funie de gât şi l-au târât prin nisip, după cum au relatat câţiva pescari.

Cazul său a făcut înconjurul lumii

Însă cei care l-au ucis pe Chau nu pot fi puşi sub acuzare, întrucât contactul cu ei şi cu alte câteva triburi din Insulele Andaman este ilegal, măsura fiind luată pentru a le proteja stilul de viaţă şi pentru a-i feri de boli, scrie tabloidul britanic citat.

Potrivit Poliţiei indiene, acest caz de omor s-a deschis împotriva unor „membri necunoscuţi ai unui trib", iar şapte persoane au fost arestate în conexiune cu omorul. Deşi numele acestora nu au fost date publicităţii, presa a relatat că este vorba despre pescarii care l-au ajutat pe Chau să ajungă pe insulă.

O sursă din poliţie a declarat pentru agenţia Reuters că Chau era predicator şi că fusese în trecut pe insulele Andaman şi Nicobar din apropiere.

Totodată, a spus sursa, poliţia a primit informaţii potrivit cărora bărbatul îşi dorea foarte mult să-i întâlnească pe membrii tribului de pe Insula Santinelei de Nord şi să ţină predici în această zonă izolată.

Bărbatul era la a doua încercare de a ajunge pe această insulă

„A încercat să ajungă pe Insula Santinelei de Nord pe 14 noiembrie, dar nu a reuşit. Două zile mai târziu s-a dus mai bine pregătit. (...) A luat singur o canoe spre insulă. A fost atacat cu săgeţi, dar a continuat să meargă. Pescarii i-au văzut pe cei din trib legându-i o funie de gât şi târându-i trupul. S-au speriat şi au fugit, dar s-au întors a doua zi dimineaţa şi i-ai văzut trupul lângă ţărm", au relatat sursele.

Până acum însă, cadavrul acestuia nu a fost recuperat întrucât autorităţile se gândesc cum să facă acest lucru fără a afecta „sensibilitatea altor culturi", după cum a declarat directorul general al Poliţiei din Andaman, Dependra Pathak.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel