Joe Biden: "Vom câştiga această cursă electorală"

Joe Biden
Joe Biden

Joseph Biden, candidatul Partidului Democrat, a reiterat vineri seară, că este încrezător în câştigarea scrutinului prezidenţial din Statele Unite cu o majoritate clară.

"Nu avem încă o declaraţie finală a victoriei, dar cifrele ne spun că este clar. Vom câştiga această cursă electorală. Priviţi ce s-a întâmplat. Acum 24 de ore, eram în urmă în statul Georgia, acum avem avans şi vom câştiga acest stat. Acum 24 de ore, eram în urmă în Pennsylvania şi vom câştiga în Pennsylvania. Avem avans, vom câştiga în Arizona, vom câştiga în Nevada, ne-am dublat avansul în Nevada", a declarat Joseph Biden, într-un discurs rostit din Wilminton, Delaware.

"Suntem pe cale să depăşim 300 de voturi ale Colegiului electoral federal. Şi priviţi cifrele la nivel naţional. Vom câştiga această cursă cu o majoritate clară, cu naţiunea care ne susţine", a afirmat Joseph Biden.

Biden a pledat pentru depăşirea clivajelor puternice din politică, subliniind că, în calitatea de preşedinte, va avea sarcina de a reprezenta "întreaga naţiune". "Poate că suntem oponenţi, dar nu suntem inamici. Suntem americani. Nu am fost niciodată mai optimist în legătură cu viitorul acestei naţiuni. Nu există niciun motiv pentru care să nu putem deţine controlul în secolul 21. Trebuie doar să ne amintim cine suntem", a subliniat Biden.

"Am primit un mandat pentru acţiuni" în combaterea pandemiei, în relansarea economiei, în protejarea climei şi contracararea rasismului sistemic. "În timp ce aşteptăm rezultatele finale, vreau ca oamenii să ştie că nu vom aştepta să ne facem treaba. Vreau să ştie toată lumea că, din prima zi, vom aplica planul de aducere sub control a virusului. Putem salva numeroase vieţi în lunile care vin", a precizat Biden, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel