Joe Biden va avea prima întâlnire cu un lider străin la Casa Albă. Cine este

Sursă foto: Casa Albă a SUA
Sursă foto: Casa Albă a SUA

Un lider internațional are programată vineri o întrevedere cu preşedintele Joe Biden la Casa Albă.

Prim-ministrul japonez Yoshihide Suga urmează să plece joi spre Statele Unite pentru discuţii cu preşedintele Joe Biden, pe fondul pandemiei de COVID-19 şi a tensiunilor cu China, transmite Agerpres, citând dpa.

Premierul Suga are programată vineri o întrevedere cu preşedintele Joe Biden la Casa Albă, devenind astfel primul lider străin care se întâlneşte personal cu noul preşedinte american.

Şeful executivului japonez a declarat miercuri că doreşte ca discuţiile cu preşedintele SUA să fie "productive". Cei doi lideri vor să arate legăturile puternice ale alianţei Japonia-SUA, precum şi angajamentul lor faţă de regiunea indo-pacifică, potrivit părţii nipone.

Agenda întâlnirii



Pe agenda întâlnirii dintre Suga şi Biden ar urma să figureze schimbările climatice, pandemia de COVID-19, problemele legate de China şi Coreea de Nord şi cooperarea pentru o regiune indo-pacifică liberă şi deschisă, a anunţat executivul de la Tokio.

Japonia şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la o nouă lege care permite pazei de coastă chineze să folosească arme împotriva navelor străine. Nave ale pazei de coastă chineze au fost observate în apropierea unui grup de insule nelocuite din Marea Chinei de Est în fiecare zi, în ultimele două luni.

Arhipelagul Senkaku, administrat de Japonia, este revendicat de China şi Taiwan. Insulele sale sunt cunoscute în China sub numele de Diaoyu, iar în Taiwan ca Tiaoyutai. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy