Joe Biden și Vladimir Putin, videoconferință despre situația tensionată din Ucraina

Joe Biden
Joe Biden

Președintele american Joe Biden și președintele rus Vladimir Putin vor avea, marți, o videoconferință.

Biden și Putin vor discuta despre Ucraina, într-o videoconferință

Joe Biden și Vladimir Putin vor avea, marți, o videoconferință, cei doi lideri urmând să discute despre situația tensionată din Ucraina, scrie Reuters.

"Biden va sublinia preocupările SUA cu privire la activitățile militare rusești la granița cu Ucraina și va reafirma sprijinul Statelor Unite pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei", a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jen Psaki, într-un comunicat. De asemenea, a precizat că alte subiecte vor include "stabilitatea strategică, probleme cibernetice și regionale".

Joe Biden și Vladimir Putin vor discuta, de asemenea, despre legăturile bilaterale și despre punerea în aplicare a acordurilor la care au ajuns la summitul de la Geneva din iunie, a declarat sâmbătă Kremlinul.

"Conversația va avea loc, într-adevăr, marți", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pentru Reuters. "Relațiile bilaterale, bineînțeles Ucraina și realizarea acordurilor la care s-a ajuns la Geneva sunt principalele puncte de pe ordinea de zi", a spus acesta.

Momentul exact al convorbirii nu a fost dezvăluit

Se crede că peste 94.000 de soldați ruși sunt masați în apropierea granițelor Ucrainei. Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, a declarat vineri că Moscova ar putea planifica o ofensivă militară pe scară largă la sfârșitul lunii ianuarie, citând rapoarte ale serviciilor de informații. Oficialii americani au ajuns la concluzii similare.

Președintele american Joe Biden și președintele rus Vladimir Putin au avut o singură întâlnire față în față de când Biden a preluat funcția, în ianuarie, la Geneva, în iunie. Ultima dată au vorbit la telefon pe data de 9 iulie. Președintele Joe Biden apreciază discuțiile directe cu liderii mondiali, considerându-le o modalitate de a reduce tensiunile, notează Mediafax.

Secretarul de stat american Antony Blinken l-a avertizat pe ministrul rus de externe Serghei Lavrov, la Stockholm, la începutul acestei săptămâni, că Statele Unite și aliații săi europeni vor impune "costuri și consecințe severe Rusiei dacă aceasta va întreprinde noi acțiuni agresive împotriva Ucrainei".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel