Urmărește emisiunea live


Joe Biden, primele măsuri din prima zi la Casa Albă

Joe Biden anunță un plan de 1,9 trilioane dolari pentru americani Foto: Agerpres
Joe Biden anunță un plan de 1,9 trilioane dolari pentru americani Foto: Agerpres

Joe Biden s-a angajat să semneze o serie de ordine executive încă din prima zi a preşedinţiei sale, în timp ce forţele de ordine se mobilizează în Statele Unite în vederea prevenirii oricăror incidente violente cu prilejul ceremoniei de învestire a preşedintelui american de miercuri, 20 ianuarie, informează AFP.

Schimbările climatice, pandemia, criza economică, nedreptăţile rasiale şi sociale din Statele Unite 'sunt toate crize ce necesită acţiuni urgente', a declarat sâmbătă viitorul său şef de cabinet al liderului de la Casa Albă, Ron Klain, probleme pentru care Joe Biden vrea să acţioneze rapid 'pentru a restabili locul Americii în lume'.

'Preşedintele ales Biden va acţiona nu doar pentru a repara cele mai grave daune ale administraţiei Trump, ci şi pentru a permite ţării să avanseze', a comentat el, citând în special intenţia acestuia de a reduce SUA în acordul de la Paris privind schimbările climatice. Între-timp au fost puse în aplicare măsuri masive de securitate la Washington, dar şi în capitalele mai multor state de teama violenţelor ce ar putea fi provocate de susţinători ai preşedintelui Donald Trump în ziua inaugurării.

Provocările cu care se va confrunta Joe Biden sunt numeroase, SUA apropiindu-se de pragul de 400.000 de decese cauzate de COVID-19, epidemie a cărei extindere pare să fi scăpat de sub control, cu peste un milion de noi cazuri noi pe săptămână. Economia americană a fost grav afectată de pandemie, 10 milioane de locuri de muncă fiind pierdute de la debutul acesteia.

Plan de 1,9 trilioane dolari pentru americani 

Preşedintele ales Joe Biden a anunţat săptămâna aceasta un nou plan de 1,9 trilioane de dolari care ar trebui să scoată SUA din cea mai gravă criză după cea din anii 1930 şi care va fi urmat în următoarele săptămâni de un plan de investiţii destinate relansării economiei. Alocaţii pentru familii, fonduri pentru redeschiderea şcolilor, bani pentru accelerarea realizării de teste şi vaccinării, lichidităţi pentru întreprinderile mici sau chiar mai mult ajutor alimentar: măsurile trebuie să răspundă situaţiei de urgenţă şi să împiedice ţara să continue să se scufunde în criză.

Totodată, preşedintele ales intenţionează să extindă moratoriul privind evacuările şi executările silite, impus în contextul pandemiei. Pentru a accelera imunizarea americanilor, viitorul lider de la Casa Albă se bazează pe centre locale de vaccinare, o cooperare consolidată între guvernul federal şi state şi mai multe campanii de promovare a prevenţiei.

Cel de-al 46-lea preşedinte al SUA va emite un ordin prin care va fi obligatorie purtarea de măşti în spaţii şi zone dependente de statul federal, precum şi în călătoriile între state. O altă măsură ce figurează printre cele douăsprezece ordine executive anunţate este cea de ridicare a interdicţiei de intrare în SUA pentru cetăţeni din mai multe ţări, în principal cu majoritare musulmană, promulgată la doar câteva zile după ce Donald Trump a preluat funcţia de preşedinte în ianuarie 2017.

Recurgerea la ordine executive îi permite noului şef al statului să evite Congresul şi, în special, Senatul, care ar putea fi nevoit să se dedice procedurii de destituire a lui Donald Trump, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel