Jens Stoltenberg, secretar general NATO, avertisment: Pot exista teroriști printre imigranții din Mediterană

Secretarul general al NATO, norvegianul Jens Stoltenberg, a avertizat, luni, la sosirea la Bruxelles, că printre imigranții care încearcă să traverseze Marea Mediterană dinspre coastele libiene pe ambarcațiuni improvizate se pot ascunde "teroriști" și jihadiști, relatează AFP, potrivit Agerpres.

"Este o tragedie umană, oamenii își pierd viața încercând să traverseze Mediterana. Este important ca UE să acționeze", a declarat Jens Stoltenberg, salutând instituirea unei operațiuni navale europene pentru stoparea activității traficanților de imigranți în Marea Mediterană.

"Una dintre probleme este că pot exista combatanți străini, pot exista teroriști care se ascund, se amestecă printre imigranți", a adăugat oficialul NATO, la sosirea la Bruxelles la o reuniune comună a miniștrilor de externe și cei ai apărării din cele 28 de state membre UE.

Miniștrii vor decide în mod oficial stabilirea acestei misiuni luni după-amiază, Stoltenberg apreciind că acest lucru "evidențiază importanța de a răspunde acestor tulburări, acestei amenințări, în diferite moduri".

"NATO încearcă să găsească o soluție la sursa acestei probleme (imigrația ilegală în masă), prin colaborarea cu partenerii, atât în Orientul Mijlociu, cât și în Africa de Nord, pentru a-i ajuta să-și sporească capacitățile, să creeze un climat de stabilitate", a mai afirmat Stoltenberg, acesta estimând că strângerea de informații confidențiale privind rețelele de traficanți vizați de operațiunea navală europeană ține mai degrabă de resortul UE decât de cel al NATO, fiind vorba despre "rețele criminale, controlul frontierelor și imigrație".

UE, misiune fără precedent privind criza imigranților

La o lună după naufragiul dramatic în care 800 de persoane și-au pierdut viața, Uniunea Europeană va pune astăzi bazele unei operațiuni navale pentru a opri activitatea traficanților care exploatează situația imigranților dispuși să facă orice pentru a traversa Marea Mediterană către Europa.

Misiunea, care implică desfășurarea de nave de război și avioane de supraveghere ale armatelor europene în largul Libiei, devenită o rută majoră a acestui trafic, va fi decisă oficial, luni, la reuniunea de la Bruxelles. Această misiune are nevoie însă și de acordul Națiunilor Unite și va fi cu adevărat lansată abia în luna iunie.

Alina Gorghiu: Klaus Iohannis va participa la concertul aniversar al PNL

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel