EXCLUSIV  Jandarmii au ajutat-o pe Șoșoacă să nu-și piardă mandatul de parlamentar

Astăzi, Diana Șoșoacă nu a fost lăsată de către jandarmi să intre la Judecătoria Sectorului 1 pentru a-și apăra soțul.

În dimineața zilei de 16 decembrie, avocata Diana Șoșoacă s-a prezentat la Judecătoria Sectorului 1 pentru a-și apăra soțul. Chiar dacă accesul acesteia în instituție a fost restricționat de jandarmi, într-un final senatoarea a reușit să intre în holul tribunalului.

Având în vedere că, acum câțiva ani, deputatul Sergiu Andon și-a pierdut mandatul de parlamentar, după ce a fost avocat într-un proces de corupție, redacția DC News l-a contactat pe avocatul Gheorghe Piperea pentru a-i cere câteva precizări referitoare la incompatibilitatea în care s-ar fi aflat, la rândul ei, și Diana Șoșoacă, dacă ar fi intrat să-și apere soțul în calitate de avocat:

„Incompatibilitatea este în cazurile când ești avocat în dosare penale. Acolo, ea intra în calitate de soție care, conform codurilor de procedură penală și civilă, în cazul în care are calitatea de jurist, își poate reprezenta soțul. În calitate de avocat, există acea incompatibilitate, într-adevăr, dar în calitate de soție, care avea pregătire juridică, nu exista niciun fel de incompatibilitate.

E vorba de pregătire juridică. Putea să fie jurist, procuror sau judecător. În calitățile astea, dacă trebuie să-ți reprezinți ruda sau soțul, nu trebuie să faci nicio dovadă și nu încalci nicio incompatibilitate“, a precizat avocatul Gheorghe Piperea.

În cadrul procesului de la Judecătoria Sectorului 1, Silvestru Șoșoacă, soțul Dianei Șoșoacă, a cerut cercetarea sa în libertate, ca urmare a scandalului în care a fost implicat cu jurnalista italiană Lucia Goracci.

Iohannis, intervenţie despre scandalul Şoşoacă: Solicit verificare la sânge!

Klaus Iohannis a fost întrebat despre scandalul în care a fost implicată Diana Şoşoacă şi despre modul în care au intervenit autorităţile. 

"Nu vreau să mă antepronunţ. Absolut toate autorităţile competente să verifice ce s-a întâmplat şi cum s-a intervenit trebuie să-şi facă datoria cu vârf şi îndesat, cum se spune, după care cu siguranţă voi aştepta concluziile de rigoare.

Este posibil să fi fost greşeli în abordare, dar nu pot eu să mă exprim asupra acestor chestiuni. Cert este: solicit această verificare la sânge pentru a nu avea încă o dată un astfel de incident care este absolut regretabil şi care, să fiu sincer, până acum ar fi  fost inimaginabil", a declarat, joi, preşedintele Klaus Iohannis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel