Jandarmeria: Cine e responsabil pentru interzicerea bannerelor la meciul Suedia-România

Jandarmeria
Jandarmeria

Jandarmeria Română precizează, duminică, faptul că interzicerea accesului pe stadion la meciul dintre Suedia şi România cu anumite mesaje nu a fost aplicată de instituţie, ci de organizatorul partidei de fotbal.

'Referitor la informaţiile din spaţiul public potrivit cărora reprezentanţi ai Jandarmeriei Române ar fi blocat accesul suporterilor români cu diferite bannere la meciul de fotbal Suedia-România, facem următoarea precizare: în data de 11 martie, a fost primită o solicitare oficială din partea poliţiei suedeze cu privire la acordarea de sprijin operaţional pentru meciul de fotbal Suedia - România, prin intermediul a 2 ofiţeri din cadrul Jandarmeriei Române', se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Române.

Sursa citată menţionează că măsurile de interzicere a accesului în stadion cu anumite mesaje nu au fost aplicate de Jandarmeria Română, ci de organizatorul partidei de fotbal şi de cel al competiţiei, care au pus în aplicare prevederile articolului 44 din UEFA Safety and Security Regulation, ediţia 2006.

'Regulamentul spune că promovarea sau afişarea, prin orice mijloace, a mesajelor politice sau a oricărei alte acţiuni politice din interiorul sau în imediata vecinătate a stadionului este strict interzisă înainte, în timpul şi după partida de fotbal', arată Jandarmeria.

Instituţia precizează totodată că jandarmilor români aflaţi în misiunea de sprijin operaţional nu li s-a solicitat să traducă şi nu au tradus mesajele aflate în posesia suporterilor români. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel