O casă de schimb valutar din Timişoara a fost jefuită ca în filme după ce hoţii au pătruns în interior şi au tăiat seiful din care au furat 87.000 de euro. Poliţiştii nu au reuşit încă să îi prindă pe hoţi.
Alarma s-a dat de abia dimineaţa, în jurul orei 8, când unul dintre angajaţi s-a dus să deschidă casa de schimb valutar.
Totul era răscolit înăuntru, iar seiful făcut bucăţi. Investigaţiile au scos la iveală faptul că spărgătorii au ajuns în casa de schimb valutar, care este adăpostită la parterul unei case, trecând peste gard, prin alte două curţi.
Extrem de vigilenţi, au tăiat cablurile alarmei, după care au desprins cu ajutorul autogenului grilajul de la geamul de la baie, care apoi a fost forţat. Odată ajunşi în interior, hoţii s-au pus să taie seiful, reuşind într-un final să-l desfacă după cum se vede şi în fotografii. Din seif au luat nu mai puţin de 87.000 euro.
Au răscolit totul căutând să vadă dacă nu mai sunt şi alte sume de bani ascunse în diverse locuri. Au spart inclusiv instalaţia sanitară sperând că vor mai găsi alţi euro. Ca să fie siguri, hoţii au luat pe lângă bani şi toată instalaţia de supraveghere video şi toate înregistrările. În baza plângerii depuse de patronul casei de schimb valutar, un cetăţean de origine arabă, poliţiştii au făcut cercetări la faţa locului şi au început o anchetă pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, scrie pressalert.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu