Mihail Podolyak, șeful echipei ucrainene de negocieri cu Rusia, a vorbit despre momentul în care un grup de ruși l-au luat răpit pe primarul din Melitopol. Acesta spune că ar fi fost torturat.
"Când trupele rusești au intrat în partea estică și sud-estică a Ucrainei, au crezut că vor fi întâmpinați prietenește de localnici. Însă realitatea a fost alta: 90-95% din populație a reacționat foarte negativ la prezența trupelor rusești, repet, este vorba de populație vorbitoare de limba rusă. Au fost proteste în masă, nu au dorit să colaboreze în nici un fel cu aceste trupe de ocupație etc. După ce trupele rusești au înțeles că această situație este periculoasă din punct de vedere propagandistic, au trecut la procedura lor standard, și anume la reprimarea liderilor protestelor.
Primarul Melitopolului, Ivan Fedorov, a declarat sincer și deschis că nu va colabora cu puterea de ocupație, nici măcar pentru o perioadă scurtă de timp. Prin urmare, în Melitopol au intrat detașamentele speciale ale Subdiviziunii informale din cadrul armatei rusești – așa numita MGB LDNR – Ministerul Securității Statului din Republicile Populare Lugansk și Donețk – care a acționat în ultimii 8 ani în enclava cunoscută sub numele de Republicile Populare Lugansk și Donețk. Este o formațiune ilegală, care derulează operațiuni de pedepsire și reprimare împotriva populației civile.
L-au reținut pe primar, l-au băgat într-un beci și au folosit acolo împotriva lui instrumente de tortură, încercând să-l facă pe Ivan Fedorov să recunoască anumite lucruri. Trebuie să subliniem faptul că astfel de acțiuni, sunt lipsite de sens toate încercările de a schimba autoritățile ucrainene, de a-i destitui pe primarii orașelor, de a organiza sesiuni ale consiliilor raionale sau regionale sau referendumuri în partea sud-estică a Ucrainei, cum ar fi Herson, Melitopol, Kahovka. Sunt încercări care nu duc nicăieri. Războiul se va încheia doar atunci când trupele rusești vor părăsi complet teritoriul Ucrainei", a spus Mihail Podolyak, într-un interviu realizat de Ana - Maria Roman la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu