iUmor, sezon 4. Șerban Copoț, ipostază inedită în emisiune

Şerban Copoţ
Şerban Copoţ

La filmările pentru cel de-al patrulea sezon al emisiunii ”iUmor”, care va fi difuzat începând cu 17 septembrie, cei trei juraţi au fost puşi în situaţii dintre cele mai diverse. Fie că le-au trezit emoţia sau, uneori, revolta, concurenţii, cu sigurantă, nu i-au lăsat indiferenţi pe Cheloo, Delia sau Bendeac. 

Și în acest sezon, actorul Mihai Bendeac va trăi cel mai intens tot ce va vedea pe scenă, chiar dacă asta va însemna că unele numere în vor duce pe culmile disperării. "Eu încep să cred că noi, jurații, am devenit un experiment", va spune acesta, exasperat, în cea de-a cincea zi de filmare.

De partea cealaltă, în încercarea sa de a sprijini un act artistic, Șerban Copoț ajunge din ipostaza sigură de prezentator al emisiunii, în cea de asistent al unui magician care vrea să... îl ghilotineze. Cum se va încheia aventura lui Șerban, dar și cum se cântă cu mingi de ping pong la xilofon sau cum se pot ridica greutăți cu pleoapele, spectatorii vor afla în această toamnă în cel de-al patrulea sezon "iUmor".

Comedia atinge cote alarmante cu cel de-al patrulea sezon al emisiunii „iUmor", difuzat începând cu 17 septembrie, de la ora 21.00. Şi în acest sezon, mulți dintre concurenţii care vor să îi surprindă pe jurații Mihai Bendeac, Delia sau Cheloo au venit pentru prima dată în România, special pentru emisiunea "iUmor. Efectele nu se vor lăsa mult aşteptate, aceaştia impresionând cu lucruri inimaginabile şi feluri unice de comedie din diferite zone ale lumii.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel