Iulius asigură spații pentru campania de vaccinare în proiectele din rețeaua sa națională

Iulius Town Timișoara
Iulius Town Timișoara

Compania IULIUS continuă să susțină sectorul medical în criza cauzată de pandemie, implicându-se în campania de vaccinare prin punerea la dispoziția autorităților, cu titlu gratuit, a unor spații din cadrul proiectelor pe care le operează în Iași, Timișoara, Suceava și Cluj-Napoca.

Încă de la debutul pandemiei în România, compania IULIUS s-a implicat în susținerea sistemului medical și continuă demersurile cu acest scop și în campania națională de vaccinare. Astfel, la nivelul de grup, IULIUS a identificat și a pus la dispoziția autorităților spații în cadrul proiectelor sale din rețeaua națională pretabile pentru realizarea vaccinării, cu scopul de a contribui la operativitatea acestui proces.

Spațiile asigurate gratuit în ansamblul mixed-use Iulius Town Timișoara, Iulius Mall Iași, Iulius Mall Suceava și Iulius Mall Cluj respectă cerințele prevăzute de autoritățile centrale în acest sens, inclusiv asigurarea fluxului unidirecțional intrare și ieșire al persoanelor care se vaccinează. Organizarea activității centrelor de vaccinare va fi gestionată de instituțiile abilitate. „Suntem parte din comunitate și credem că este responsabilitatea tuturor să ne implicăm activ în depășirea acestei perioade, care continuă să fie dificilă, pentru binele comun.

Colaborăm cu autoritățile locale încă din luna martie a anului trecut și am păstrat un dialog constant, astfel încât să identificăm măsuri și soluții aplicabile în domeniul nostru de activitate, pentru a ne asigura că oferim comunității destinații în care să continue să fie în siguranță. Acum, le punem la dispoziție spații adecvate pentru campania de vaccinare și le susținem în buna desfășurare a activității acestor centre, iar autoritățile au răspuns pozitiv inițiativei”, a declarat Sebastian Mahu, Head of Asset Management IULIUS.

Toate proiectele IULIUS sunt amplasate în zone centrale, ușor accesibile și foarte bine conectate cu orașul, dispunând de parcări subterane, supraterane și multilevel generoase.

Inițiativa este o continuare a demersurilor de susținere a sectorului medical inițiate în primăvara anului trecut, atunci când compania IULIUS a donat peste 150.000 de euro către spitalele din orașele în care este prezentă prin proiectele sale.

Compania IULIUS este singurul dezvoltator și operator de proiecte mixed-use de regenerare urbană din țară. În portofoliul său se regăsesc două ansambluri mixte – Palas Iași și Iulius Town Timișoara -, precum și rețeaua Iulius Mall din Iași, Cluj-Napoca și Suceava. Gândite ca formate integrate, proiectele IULIUS includ funcțiuni de retail, office, parc și entertainment., potrivit unui comunicat de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel