Italia, lovită de furtuni, inundaţii și 15 cutremure, în 48 de ore. Doi copii morți și zeci de răniți

Imagine cu rol ilustrativ
Imagine cu rol ilustrativ

Două persoane au murit, iar alte trei au fost date dispărute, în urma fenomenelor meteo extreme înregistrate în Italia în ultimele 48 de ore.

Regiunile din Nordul Italiei se confruntă în aceste zile cu puternice inundaţii, furtuni, grindină şi alunecări de teren. Autostrada care leagă Bolzano de San Michele a fost închisă o întreagă zi din cauza surupărilor de teren, scrie Mediafax. Un sat întreg a fost evacuat din calea apelor în Regiunea Trentino Alto Adige. Oamenii se vor întoarce acasă atunci când zona va fi sigură din nou.

Pompierii caută încă trei persoane dispărute la Verona şi Varese. În regiunea Toscana, două fete de 3 şi 14 ani şi-au pierdut viaţa după ce un copac a căzut peste cortul în care dormeau. La Ancona, 20 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma rănilor provocate de grindina de mărimea oului de găină.

15 mici cutremure

La 24 de kilometri de Roma, vulcanul Laziale a dat primele semne de trezire cu 15 mici cutremure cu magnitudinea de 3 grade pe scara Richter. Nu s-au înregistrat pagube majore, dar cutremurul a fost surprins de camerele de luat vederi de pe Autostrada Roma-Napoli.

În acelaşi timp, un incendiu de proporţii a cuprins nordul regiunii Sicilia în apropierea oraşului San Vito Lo Capo. Flăcările au izbucnit în acelaşi timp în cinci locuri diferite. Peste 400 de persoane şi-au părăsit casele din cauza pericolului de intoxicaţie, iar primarul oraşului San Vito Lo Capo este convins că incendiul a fost provocat de o mână criminală.

Cert este că hectare întregi de arbuşti unici din vegetaţia mediteraneană au fost distruse în Parcul Natural Lo Zingaro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel