Italia îți dă până la 28.000 de euro ca să te muți în satele pitorești din Calabria și să-ți pornești o afacere- GALERIE FOTO

Dacă până de curând, primarii din Italia vindeau case la 1 euro pentru a atrage oameni care să populeze satele și orășelele părăsite de italieni, acum îți dau bani, de ordinul zecilor de mii de euro.

Autoritățile din regiunea italiană Calabria au de gând să ofere până la 28.000 de euro pe o perioadă de maximum trei ani persoanelor care doresc să se mute în sate cu până la 2.000 de locuitori. Este soluția găsită pentru a reduce declinul demografic și îmbătrânirea populației din aceste localități, relatează CNN, arată Digi24

Sate pitorești lângă mare sau munte

Satele pitorești se află fie lângă mare, fie aproape de munte, sau și una, și alta.

Sună idilic, dar nu sunt bani gratis. Pentru a obține fondurile, noii rezidenți trebuie să se angajeze să pornească o mică afacere, fie de la zero, fie prin preluarea ofertelor în domeniile căutate de municipalități.

În plus, solicitanții trebuie să își stabilească rezidența acolo și să aibă cel mult 40 de ani. De asemenea, trebuie să fie pregătiți să se mute în Calabria în termen de 90 de zile după ce le-a fost aprobată cererea. Autoritățile locale speră că oferta va atrage tineri proactivi și dornici de muncă.

Banii, pe lună sau toți odată pentru a da startul unei afaceri

Gianluca Gallo, consilier regional, a declarat pentru CNN că venitul lunar ar putea fi cuprins între 800 și 1.000 de euro timp de 2-3 ani. O altă variantă ar fi o singură tranșă de finanțare pentru a sprijini lansarea unei noi activități comerciale - fie că este vorba de o pensiune, un restaurant, bar, fermă sau magazin.

„Îmbunătățim detaliile tehnice, suma lunară exactă și durata fondurilor și analizăm dacă să includem și sate puțin mai mari, cu până la 3.000 de locuitori”, a spus Gallo.

„Municipalitățile au fost foarte interesate și, dacă această primă schemă funcționează, vor urma mai multe în următorii ani”, a adăugat el.

Denumit „venit de rezidență activă”, proiectul are ca scop și să crească atracția Calabrei ca loc pentru „muncă din sud” - versiunea din sudul Italiei pentru muncă la distanță, - explică Gianpietro Coppola, primarul din Altomonte, localitate care participă la acest proiect.

Abordare mai bună decât cea a caselor la 1 euro

El spune că este o abordare mai bine direcționată pentru revitalizarea comunităților mici decât vânzarea caselor cu un euro, un alt proiect de repopulare a localităților îmbătrânite din Italia.

„Vrem ca acesta să fie un experiment de incluziune socială. Atrage oamenii să locuiască în regiune, să se bucure de priveliște, să folosească locații neutilizate ale orașului. Casele de un euro nu sunt cea mai bună modalitate de a revigora sudul Italiei”, spune Coppola.

Calabria, 700.000 de euro pentru proiect

Aplicațiile pentru „venitul de rezidență activă” ar urma să fie lansate online în următoarele săptămâni. Regiunea Calabria a alocat deja peste 700.000 de euro pentru proiect.

Regiunea Molise și orașul Candela, din Puglia, au adoptat programe similare în anii trecuți, ca alternativă la vânzarea caselor care se prăbușesc pentru costul unui espresso.

Peste 75% din localitățile din Calabria - aproximativ 320 - au în prezent mai puțin de 5.000 de locuitori, ceea ce provoacă îngrijorare că unele comunități ar putea dispărea complet în câțiva ani, dacă nu se iau măsuri.

„Scopul este de a stimula economia locală și de a da o viață nouă comunităților mici”, adaugă Gallo.

„Vrem să facem ca cererea de locuri de muncă să corespundă ofertei, de aceea am cerut satelor să ne spună ce tip de profesioniști le lipsesc pentru a atrage muncitori specializați”, adaugă el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel