Urmărește emisiunea live


EXCLUSIV  IT0 2017. Mii de tineri în stradă. Interviu: Mi-am dat seama ce fel de om este Daniel Buzdugan

Toată presa a scris despre cele câteva sute de tineri care au ieșit duminică seară în stradă, în București, să protesteze, dar mai nimeni nu le-a acordat atenție unor alți tineri, în număr de peste 7.000, care au făcut, în aceeași zi, un marș altfel decât ne-am obișnuit să vedem la televizor sau în live-urile de pe Facebook.

În perioada 1 - 4 septembrie a avut loc, pentru al patrulea an consecutiv, Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO 2017), organizată, de această dată, la Iași. S-au strâns 7.000 de oameni, iar Daniel Buzdugan a fost unul dintre prezentatorii evenimentului. Ceea ce este impresionant este că au venit tineri chiar și din Africa pentru această întâlnire.

Am stat de vorbă cu Sara Melenciuc, studentă în anul IV la Facultatea de Drept, pentru a afla mai multe despre evenimentul care a fost relatat în publicațiile de specialitate, dar complet ignorat de presa generalistă. Am întrebat-o de ce crede că tinerii, mulți la numără, strâmbă din nas când aud de Întâlnirea Tinerilor Ortodocși și, în general, despre Biserică.

"Motivul pentru care m-am implicat în acest eveniment este adevărul, adică îmi dau seama de un lucru: ce am trăit aici este adevăr. Altfel nu m-aș simți atât de împlinită. M-am implicat pentru că vreau ca și alți tineri să împărtășească același adevăr, aceeași libertate și aceeași bucurie. Mulți strâmbă din nas pentru că au impresia că Biserica le constrânge libertatea, dar nu este așa. Este un paradox. Libertatea nu poate fi constrânsă de libertate. Tocmai aceasta este ideea - că Biserica ne oferă libertate. Au venit mulți tineri ortodocși din întreaga lume și au participat cu foarte multă bucurie, bucurie cu sprijinul Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Tocmai aceasta este ideea întâlnirii - ca noi să dăm un ecou al tinereții și al Ortodoxiei", a spus Sara Melenciuc pentru DC News.

(w670)

Daniel Buzdugan a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj, convins că despre ITO 2017 nu se va vorbi nicăieri în presa românească: "Despre adunarea asta frumoasa de la Iași (ÎNTÂLNIREA TINERILOR ORTODOCȘI) nu se va vorbi nicăieri în presa românească! Nici despre avioanele care zboară zilnic nu se pomenește deloc, numai atunci când se prăbușește vreunul apar toate televiziunile de știri, ca să numere morții! Eu zic că și viața trăită frumos merită arătată!".

Sara Melenciuc ne-a mai zis: "Ce m-a impresionat cel mai mult este că totul s-a desfășurat într-un mod foarte liniștit. Îmi dau seama că am fost protejați de Dumnezeu și ce am trăit aici a fost mai presus de noi. Am avut și vreme frumoasă, totul a decurs cum trebuie. Daniel Buzdugan a fost unul dintre prezentatori, lucru care ne-a bucurat. A acceptat invitația noastră și prin implicarea lui mi-am dat seama că este un om liber, deschis la minte și trăiește în adevăr, la fel ca noi".

(w670)

"Printe multele evenimente a fost și o conferință cu Părintele Constantin Necula. Oamenii au fost foarte deschiși, s-au pus multe întrebări, iar părintele le-a răspuns tuturor. A fost foarte frumos. Cum îmi place mie să zic: în aceste zile, în Iași, s-a simțit un ecou al tinereții și al Ortodoxiei", a mai povestit studenta, care a partipat la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși 2017.

Sara Melenciuc le-a transmis un mesaj tinerilor care iau în derâdere Biserica: "Mesajul meu este să trăiască în adevăr și să fie liberi, să își găsească libertatea pe care Dumnezeu le-a lăsat-o în sufletul lor și să trăiască la maxim, pentru că doar așa își pot face cu adevărat viața frumoasă".

(w670)

Pr. Constantin Necula, invitatul special ITO 2017: „Cine nu știe ruga, nu știe nici a juca! Ce frumoși sunteți! Ce onoare este pentru noi, preoții, să vă fim prieteni! Să scriem toți hashtag pe Facebook #noisuntemBiserica! Stați unii lângă alții! Voi sunteți Biserica!".

Francis, din Kenya: „Dimineața aceasta mă simt foarte smerit, să fiu în fața atâtor chipuri frumoase de aici. Îi mulțumesc Părintelui Mitropolit Teofan pentru că ne-a ajutat să ajungem aici; n-a fost deloc ușor să călătorim din Africa până aici. Fiind prima mea călătorie în Europa a fost o experiență frumoasă să văd toate aceste chipuri frumoase de tineri pregătiți să-I slujeasca lui Hristos cu multă dragoste și dedicare. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți! Mesajul meu, din partea Africii, este: Dumnezeu este dragoste, iubiți-vă unul pe altul, rugați-vă unul pentru celălalt și bucurați-vă toți în Hristos, mi-aș dori să ne revedem și sunteți cu toții bineveniți în Africa! Aceasta e mesajul nostru către voi: toți sunteți în inimile noastre ca africani! Iubiți-vă și rugați-vă unii pentru ceilalți!".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel