ISU face exerciţii pentru intervenţii în situaţii de urgenţă la metrou

Pompierii au făcut exerciţii pentru intervenţii în situaţii de urgenţă complexe în tunelurile de metrou, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dealul Spirii" Bucureşti-Ilfov.

"Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă «Dealul Spirii» Bucureşti-Ilfov a demarat în această săptămână cea de-a doua etapă a pregătirii pentru intervenţii în situaţii de urgenţă complexe, care se pot produce la reţeaua de metrou. În acest sens, începând cu noaptea de miercuri au fost executate primele recunoaşteri în tunelurile de metrou, atunci când echipaje de pompieri s-au deplasat în subteran, în condiţii de vizibilitate scăzută, de la staţia Eroilor spre staţia Grozăveşti", se arată într-un comunicat de presă al ISU, potrivit Mediafax.

Pe durata acestor recunoaşteri, ISU urmăreşte verificarea nivelului de pregătire a personalului propriu, modul de utilizare în condiţii cât mai dificile a aparatelor de respirat cu autonomie ridicată, specifice intervenţiei la metrou, precum şi realizarea comunicaţiilor cu dispeceratul sau punctul de comandă mobil.

"Scopul acestor activităţi de pregătire vizează protecţia populaţiei, călătorilor şi a altor categorii de personal care îşi desfăşoară activitatea în incinta reţelei de metrou sau în proximitatea acesteia. Eforturile de înlăturare a posibilelor vulnerabilităţi cu care se pot confrunta pompierii, în cazul producerii unei situaţii de urgenţă la metrou, au fost demarate odată cu începerea anului 2015, prin executarea de recunoaşteri şi exerciţii la nivelul staţiilor de metrou", mai precizează sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel