Isărescu, despre împrumutul de la FMI: S-a luat cam mult

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a anunțat, joi, care va fi nivelul rezervelor valutare și al rezervelor minime obligatorii (RMO) în momentul în care România va termina de rambursat creditul luat de la Fondul Monetar Internațional, subliniind însă că, despre cele 12 miliarde de euro împrumutate, acum ar spune că "s-a luat cam mult".

"Terminăm de rambursat împrumutul cu rezerve mai mari decât atunci când l-am luat și cu rezerve minime la valută reduse de la 40% la 18%. Cred că este momentul să arătăm aceste cifre care justifică acel împrumut și arată faptul că programul a funcționat. Acest lucru ne îndreptățește să avem o îmbunătățire în continuare a ratingului de țară și să vorbim de intrarea într-un nou ciclu de dezvoltare echilibrată și echilibrantă până în momentul intrării în zona euro", a declarat Mugur Isărescu, într-o conferință de presă, potrivit Agerpres.

Vezi și Isărescu: Ce așteaptă România pentru a trece la moneda euro

Reamintind discuțiile apărute în perioada contractării creditului de la Fondul Monetar Internațional (FMI) privind suma împrumutată, respectiv dacă era sau nu nevoie de 12 miliarde de euro, Mugur Isărescu a subliniat: "Acum aș spune că s-a luat cam mult. Atunci am fost pentru o sumă mai mică".

Însă, guvernatorul BNR a precizat că valoarea împrumutului de la FMI a fost adecvată, având în vedere că a fost contractat în perioadă de criză, și a constituit un element descurajant pentru operațiunile speculative, ajutând România să depășească acea perioadă economică dificilă.

Mugur Isărescu a adăugat că în 2015, împrumutul se va stinge, o ultimă tranșă din acesta, în valoare de circa 1,3 miliarde de dolari, urmând a fi rambursată până la sfârșitul acestui an.

În anul 2009, România a parafat un împrumut stand-by pe 24 de luni în valoare de 12,95 miliarde de euro cu FMI, parte a unui pachet de sprijin de 19,95 miliarde acordat de FMI, UE și Banca Mondială.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel