€ 5.0963
|
$ 4.3286
|
Curs valutar: € 5.0963
|
$ 4.3286
 

Isak Andic, fondatorul și proprietarul brandului Mango, a murit într-un accident pe munte
Autor: Mihai Ciobanu

lumanare_63462600 Foto: Pexels
 

Fondatorul Mango a murit într-un accident montan la 71 de ani, relatează Reuters.

Isak Andic, fondatorul și proprietarul brandului de modă Mango, a decedat sâmbătă în urma unui accident petrecut în Munții Montserrat, în apropiere de Barcelona. Avea 71 de ani, a anunțat compania.

Conform publicației spaniole La Vanguardia, omul de afaceri a alunecat și a căzut de pe o stâncă de 150 de metri în timp ce făcea drumeții împreună cu membrii familiei.

„Plecarea sa lasă un gol imens, însă fiecare dintre noi reprezintă o parte din moștenirea sa și din mărturia realizărilor sale. Ne revine responsabilitatea de a asigura continuitatea proiectului Mango, de care Isak era atât de ambițios și mândru”, a transmis Toni Ruiz, CEO-ul Mango, într-un comunicat.

Născut la Istanbul, Andic s-a mutat cu familia în Catalonia, Spania, în anii ’60 și a fondat Mango în 1984. Potrivit Forbes, averea sa era estimată la 4,5 miliarde de dolari. La momentul decesului, ocupa funcția de președinte neexecutiv al companiei.

Andic era considerat un competitor important al lui Amancio Ortega, fondatorul Inditex, cel mai mare retailer de modă rapidă din lume.

Mango a înregistrat în 2023 o cifră de afaceri de 3,1 miliarde de euro, 33% dintre vânzări fiind realizate online, iar brandul are o prezență în peste 120 de piețe internaționale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Cine e politicianul anului 2025?
Nicușor Dan
Ilie Bolojan
Călin Georgescu
George Simion
Sorin Grindeanu
Kelemen Hunor
Anamaria Gavrilă
Dominic Fritz
Diana Șoșoacă
Trimite răspunsul
x close