ÎPS Teodosie, control judiciar. Patriarhia Română, reacție

Patriarhia Română nu se pronunţă în legătură cu o anchetă aflată în desfăşurare, în absenţa unei sentinţe judecătoreşti definitive neputând exista sancţiuni, a declarat luni, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Vasile Bănescu, făcând referire la măsura controlului judiciar dispusă de către DNA faţă de arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu. 

'Patriarhia Română nu se pronunţă în legătură cu o anchetă aflată în desfăşurare. Controlul judiciar nu este o concluzie finală, ci o etapă incipientă a anchetei penale menită să conducă la aflarea adevărului. Dincolo de regretabilul situaţiei în sine funcţionează în mod firesc prezumţia de nevinovăţie acordată oricărei persoane anchetate. În absenţa unei sentinţe judecătoreşti definitive nu pot exista sancţiuni', a spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.

[citeste si]

Procurorii DNA au dispus, luni, luarea măsurii controlului judiciar faţă de Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului, cercetat pentru două infracţiuni, printre care şi luare de mită.

Printre măsurile impuse se află şi aceea ca Teodosie Petrescu să nu desfăşoare nicio activitate cu caracter decizional în legătură cu accesarea de fonduri publice/europene în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhiei Române, Arhiepiscopiei Tomisului, nici direct, nici prin interpuşi.

El este acuzat de luare de mită şi de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel