Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

EXCLUSIV  Ipoteze cu MORȚILE stranii de la Penitenciarul Giurgiu. Comisarul Untaru: În toată activitatea mea, n-am mai auzit de așa ceva!

Celebrul detectiv criminalist Mihai Untaru, comisar șef (r), a comentat pentru DC News cazul celor doi deținuți găsiți morți, fără urme de violență, în aceeași celulă din Penitenciarul Giurgiu. 

Doi deținuți de la Penitenciarul Giurgiu au fost găsiți morți, fără urme de violență (la o primă evaluare), luni dimineața, în aceeași celulă. Cei doi, unul din Giurgiu și unul din București, sufereau de afecțiuni cronice și urmau tratament.

Penitenciarul Giurgiu a informat că „astăzi, 14.09.2020, în jurul orei 07:00, cu ocazia efectuării apelului de dimineață, personalul Penitenciarului Giurgiu a constatat ca două persoane private de libertate, cazate în aceeaşi cameră de deținere, nu prezintă semne vitale. De îndată, a fost alertat personalul medical propriu, concomitent cu solicitarea, prin apel 112, a sprijinului unui echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean. În ciuda manevrelor de resuscitare aplicate, decesul celor două persoane a fost declarat la ora 07:25. Precizăm că acestea se aflau în evidența cabinetului medical al unității cu o serie de afecțiuni pentru care se administra tratament”.

În continuare, o amplă echipă de procurorii de la Parchetul Giurgiu investighează cauzele decesului. Surse din penitenciar spun că deținuți erau condamnați pentru viol și omor. 

Dacă moartea a survenit din cauze naturale, cum a fost posibilă o asemenea coincidență?

Comisarul Mihai Untaru, reacție 

 

Celebrul detectiv criminalist, comisar șef (r) Mihai Untaru, a declarat pentru DC News „în primul rând, e privită ca o moarte suspectă și se face cercetarea la fața locului de către Serviciul Omoruri. Nu există altă soluție. Pe de altă parte, două decese în aceeași celulă, în aceeași noapte, e într-adevăr o moarte suspectă din toate punctele de vedere. Trebuie văzut cine sunt personajele, ce condamnări aveau, care-i situația lor familiară actuală, să nu fie vorba de un suicid în grup”. 

Comisarul Untaru a atras atenția apoi asupra faptului că deținuții, în general, „au parte de acele pachete”. „Trebuie văzut în ce regim de penitenciar se aflau cei doi, dacă au mâncat aceeași mâncare în seara respectivă și dacă mâncarea era otrăvită sau nu”, ne-a mai spus celebrul detectiv criminalist. 

Mihai Untaru a precizat că „e o problemă care ține direct de Ministerul Justiției și de modul în care este asigurată viața celor din penitenciar”. 

În încheiere, criminalistul Mihai Untaru a spus „în toată activitatea mea, n-am auzit de un deces simultan în aceeași celulă, a două persoane. Bănuiala mea e că nu puteau să facă amândoi stop-cardiac. Cred că ori a fost vreo crimă urmată de suicid, ori otrăvire... sunt n posibilități pe care le poți lua ca ipoteză!”. 

 

 

 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play


Cele mai noi știri

Cele mai citite știri







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.24
YesMy