IPJ Argeș, reacție după accidentul în care a fost implicat Daniel Chițoiu

Crişan Andreescu / 27 dec 2019 / 13:17 Salveaza PDF Comentarii
IPJ Argeș, prima reacție în cazul accidentului în care Daniel Chițoiu a fost implicat
IPJ Argeș, prima reacție în cazul accidentului în care Daniel Chițoiu a fost implicat

IPJ Argeş informează vineri, referitor la incidentul petrecut pe raza comunei Cotmeana joi, în care a fost implicat şi Daniel Chiţoiu, că la acest moment se desfăşoară cercetări ''in rem'', au fost audiaţi mai mulţi martori, iar o concluzie referitoare la vinovăţia certă a unei anumite persoane nu poate face obiectul unei comunicări preliminare.

"La acest moment se desfăşoară cercetări 'in rem' (faţă de faptă, principiu juridic ce stă la baza activităţii de cercetare penală), în urma evenimentului rutier care s-a soldat cu decesul a două persoane şi rănirea altor două, fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, conform art. 192 si 196 din Codul Penal. Activitatea de cercetare penală se desfăşoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cercetările fiind în curs la acest moment", se menţionează în precizarea transmisă de IPJ Argeş.

"Având în vedere acest aspect, putem confirma că în cauză au fost audiate mai multe persoane în calitate de martor, însă aspectele precizate de persoanele respective şi eventualele concluzii fac obiectul cercetărilor, neputând face, la acest moment, şi obiectul comunicării publice. O concluzie referitor la vinovăţia certă a unei anume persoane nu poate face obiectul unei comunicări preliminare, fiind necesară parcurgerea etapelor procesului penal, urmând ca, comunicarea să se facă în dinamică, conform legislaţiei. Totodată, reamintim că în situaţia evenimentelor rutiere, este relevantă doar calitatea de participant la trafic implicat în evenimentul rutier ce face obiectul verificărilor, iar măsurile legale sunt luate în funcţie de urmările acestuia", se mai menţionează în informarea IPJ Argeş.

Fostul ministru Daniel Chiţoiu, secretar general al ALDE, a fost implicat joi în accidentul rutier petrecut pe DN 7 Piteşti - Râmnicu Vâlcea, în zona localităţii Zamfireşti din judeţul Argeş, au confirmat, pentru AGERPRES, surse din rândul anchetatorilor.

IPJ Argeş a precizat că în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, dintre care unul condus de un bărbat de 82 de ani, din Piteşti, care se deplasa pe direcţia Piteşti - Râmnicu Vâlcea, şi un autoturism condus din sens opus de un bărbat de 52 de ani, din Bucureşti.

În urma coliziunii dintre cele două autoturisme a rezultat decesul bărbatului de 82 de ani şi rănirea gravă a pasagerei dreapta faţă din acelaşi autoturism.

Celălalt conducător auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, conform IPJ Argeş.

 

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26