Ionuț Cristian Bălan, radicalizat suspect ISIS, arestat 30 de zile

Bogdan Bolojan / 30 iun 2017 / 14:30 Salveaza PDF Comentarii
Justitia
Justitia

Ionuţ Cătălin Bălan, bărbatul de 39 de ani din Argeş, suspectat de propagandă teroristă în favoarea DAESH şi intenţia de a organiza un atentat la o bază militară din România, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după cum a decis vineri Curtea de Apel Piteşti. 

Decizia nu este definitivă, însă este executorie, iar bărbatul va fi dus în arestul Poliţiei. 

Potrivit DIICOT, începând cu luna noiembrie 2016, bărbatul, folosind numele "Ibrahim", a utilizat pe o reţea de socializare mai multe conturi personale, prin intermediul cărora a postat şi distribuit fotografii cu sigla grupării teroriste DAESH, precum şi înregistrări cu atacuri ale DAESH şi execuţii, prin decapitare şi împuşcare, cu intenţia de a le face cunoscute şi de a determina câştigarea de noi adepţi capabili să recurgă la săvârşirea aceluiaşi gen de fapte ca cele a căror promovare prin propagandă a realizat-o. 

În primăvara anului 2015, suspectul s-a deplasat în zona unui obiectiv militar de pe teritoriul României, observând cu atenţie căile şi punctele de acces, precum şi modalitatea în care acesta este îngrădit. 

"Datele şi informaţiile respective au fost culese de suspect în scopul transmiterii ori punerii la dispoziţia unei entităţi teroriste salafiste şi pro-jihadiste dintr-un stat al Uniunii Europene, grupare ai cărei adepţi au plecat în zona siriano-irakiană pentru a participa la jihad şi care a avut legătură cu persoanele care au revendicat atentatele teroriste de la Paris din 13 noiembrie 2015", precizează DIICOT. 

Sub supraveghere din 2015

Conform SRI, bărbatul a intrat în atenţia Serviciului în anul 2015, prezentând indicatori specifici unei persoane aflate într-o etapă avansată a procesului de autoradicalizare. Cel în cauză s-a manifestat prin activităţi de propagandă teroristă, derulate în mediul relaţional şi online, în favoarea organizaţiei teroriste DAESH, la care şi-a declarat adeziunea. 

Concret, cetăţeanul şi-a exprimat în repetate rânduri intenţia, şi a încercat să convingă şi alte persoane, de a se deplasa în Siria pentru a se alătura organizaţiei teroriste DAESH, relatează Agerpres.

[citeste si]

STIRE RECOMANDATA

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27