Ion Krech, director din ministerul Justiţiei, condamnat pentru corupţie

Ion Krech, fostul director IT din ministerul Justiţiei (MJ), a fost condamnat pe fond la peste şase ani de detenţie.

Ion Krech va mai plăti o sumă de peste 19 milioane de lei despăgubiri materiale către MJ într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA Ploieşti pentru fapte de corupţie.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Krech la cinci ani de detenţie pentru luare de mită în formă continuată şi la patru ani de închisoare pentru folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.

În final, judecătorii au aplicat inculpatului pedepsa cea mai grea, de cinci ani de închisoare, sporită cu un an şi patru luni de detenţie (1/3 din cealaltă pedeapsă stabilită), urmând ca Ion Krech să execute o pedeapsă de şase ani şi patru luni de închisoare.

Sute de mii de euro confiscaţi

De asemenea, instanţa a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 274.000 euro şi a admis acţiunea civilă formulată de Ministerul Justiţiei, obligându-l pe inculpatul la plata sumei de 19.047.532,02 lei, reprezentând despăgubiri materiale, precum şi la plata sumei de 10.000 de lei cheltuieli judiciare.

Decizia poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.

Dosar din 2016

Ion Krech, director delegat al Direcţiei Tehnologia Informaţiei din cadrul Ministerului Justiţiei, a fost trimis în judecată, în decembrie 2016, de DNA Ploieşti pentru luare de mită şi folosire de declaraţii false, în dosarul în care fostul ministru Relu Fenechiu şi-a recunoscut faptele.

Conform rechizitoriului întocmit de anchetatori, în perioada 2012 - 2015, Ion Krech, în calitate de director delegat al Direcţiei Tehnologia Informaţiei din cadrul Ministerului de Justiţie, manager a două proiecte de informatizare finanţate din fonduri nerambursabile derulate de minister şi preşedinte al comisiilor de evaluare şi licitaţie, ar fi pretins şi ar fi primit, prin intermediul a două persoane, de la reprezentanţii unor firme de software, în tranşe, suma totală de 274.000 euro.

Documente false

În acelaşi context, spun procurorii, Krech ar fi acceptat şi promisiunea făcută de trei persoane privind sprijinul în obţinerea unei funcţii de conducere în cadrul unei instituţii publice, respectiv titular al postului de director Direcţie IT în Ministerul de Justiţie.

De asemenea, notează anchetatorii, pe parcursul derulării procedurilor, Krech ar fi întocmit mai multe documente false, respectiv rapoartele procedurilor pentru ambele proiecte, declaraţiile de imparţialitate şi confidenţialitate pe propria răspundere (în care a declarat în mod nereal că nu are legătură cu niciunul dintre participanţii la procedura de licitaţie, deşi pretinsese şi primise de la aceştia sume de bani cu titlu de mită), un proces-verbal de recepţie cantitativă şi calitativă întocmit formal pentru crearea aparenţei efectuării plăţii în condiţii de legalitate, deoarece echipamentele hardware nu au fost livrate.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.3.1
pixel