Ion Eparu, noul șef al PSD Ploiești

ph-online.ro
ph-online.ro

Deputatul Ion Eparu a fost numit președinte interimar al PSD Ploiești, după demisia din partid a fostului lider al organizației, edilul demisionar al Ploieștiului, Iulian Bădescu, arestat preventiv de DNA.

Biroul Permanent Județean (BPJ) l-a desemnat pe Ion Eparu în funcția de președinte interimar al PSD Ploiești, pe care o va ocupa până la organizarea Conferinței municipale de alegeri, potrivit unui comunicat al PSD, citat de Agerpres.

De asemenea, adaugă documentul, în următoarele 30 de zile Eparu va elabora o strategie pentru reorganizarea PSD Ploiești.

Iulian Bădescu, primar al Ploieștiului aflat la primul mandat, a fost arestat preventiv săptămâna trecută, el fiind acuzat de luare de mită și abuz în serviciu într-un dosar instrumentat de DNA care vizează acordarea de fonduri de la bugetul local echipei de fotbal FC Petrolul Ploiești.

Bădescu a renunțat luni la toate funcțiile pe care le deținea în partid, inclusiv la calitatea de membru. De asemenea, el a demisionat din funcția de primar al Ploieștiului.

Bădescu a fost senator în perioada 2008-2012, fiind ales din partea PDL, partid din care a demisionat în vara anului 2010, anunțând că nu este de acord cu măsurile de austeritate anunțate de Guvernul Boc.

Iohannis, învins de Ponta. Paradox în Prahova

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel