Ion Cristoiu nu lasă o zi fără un comentariu la adresa Puterii. Jurnalistul a comparat, marți, la emisiunea "Ultimul Cuvânt", Uniunea Social Liberală cu Frontul Salvării Nationale de la începutul anilor 1990, spunând că USL ar fi de fapt o refacere a FSN-ului condus de Ion Iliescu.
“Partidul Democrat Liberal, cum e baba aia, lumea moare și baba se piaptănă. Deci, Partidul Democrat Liberal, ca singurul partid de opoziție, mic, în fața acestui mamut FSN-ist alcătuit din – atenție, avem de-a face cu o refacere a FSN-ului – noi avem două partide, dintre care PNL s-a contopit cu PSD și nu mai avem de-a face cu două partide. Deci nu mai avem de-a face cu trei partide pe scena politică. Noi avem de-a face cu unul, care este PSD, pentru că PNL – sau FSN al lui Ion Iliescu, și PDL-ul mic,” a declarat jurnlistul.
“Tendințele tot mai antidemocratice ale acestui mamut, mamut, repet, sunt atât de îngrijorătoare încât PDL-ul este obligat prin ipostaza de partid de opoziție să nu piardă timpul cu fleacuri gen chestiunea asta cu parlamentul, cu președintele parlamentului, când avem atacuri la justiție, avem o groaznică încercare de restaurație a proștilor în învățământ, a tuturor fosilelor,” a mai adăugat Cristoiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu