Ion Caramitru, Doctor Honoris Causa în Republica Moldova

Ion Caramitru
Ion Caramitru

Actorul român Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional 'I.L Caragiale' din Bucureşti, a primit joi titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău.

Actor român de teatru şi film, regizor, preşedintele Uniunii Teatrale din România, Ion Caramitru a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Arte de la Chişinău în faţa unei săli arhipline de iubitori ai teatrului, regizori, actori, oameni de cultură, prieteni de la Chişinău ai maestrului.

'Este emoţionant şi pentru faptul că această ceremonie are loc în sala unde s-a semnat decizia Sfatului Ţării de Unire cu Ţara Mamă. Nu cred că poate exista un moment mai propice de a mai spune o dată ceea ce este evident, de a mai rosti o dată în cea mai frumoasă limbă română că suntem fraţi, de a mai expune o dată public dorinţa noastră de a fi încă odată ce am fost şi mereu la fel şi că accidentele istorice nu fac decât să întărească aceste sentimente, nu să le distrugă', a declarat Ion Caramitru pentru Radio Chişinău. Această ceremonie a avut loc ca parte a evenimentelor organizate în cadrul reuniunii Teatrelor Naţionale, potrivit canalului media citat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel