Iohannis, mesaj la Bruxelles. Reuniunea Consiliului European

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles.

Klaus Iohannis va participa la Summitul Euro în format extins. Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, pe agenda reuniunii Consiliului European se află discuţii referitoare la negocierile privind viitorul buget al UE post-2020, la aspecte legate de Piaţa Internă a Uniunii, gestionarea fenomenului migraţiei, combaterea schimbărilor climatice şi lupta împotriva rasismului şi a xenofobiei.

'Referitor la viitorul buget al Uniunii, preşedintele României va pleda pentru adoptarea cât mai rapidă a acestuia, menţionând că, în calitate de viitoare preşedinţie a Consiliului Uniunii Europene, România va acţiona pentru obţinerea unor progrese semnificative în negocieri', se arată în comunicat. Totodată, preşedintele Iohannis va susţine avansarea eforturilor statelor membre UE în privinţa dimensiunii externe a migraţiei şi o implicare activă în dialogul cu partenerii externi, ţările de origine şi de tranzit ale migranţilor, pe baza legăturilor tradiţionale cu aceste state, în vederea unei abordări eficiente a fenomenului.

Vezi și: Toader, la sediul CSM, după acuzațiile lui Iohannis

Summitul Euro în format extins

Președintele României va susţine şi continuarea eforturilor de consolidare a Pieţei Interne a Uniunii Europene, arătând că ţara noastră va promova, în calitate de preşedinţie a Consiliului UE, demersurile menite să contribuie la aprofundarea acesteia şi avansarea procesului de punere în practică a strategiei în domeniu.

Vineri, Klaus Iohannis va participa la Summitul Euro în format extins, în cadrul căruia va reitera susţinerea României pentru obiectivul de consolidare a Uniunii Economice şi Monetare. Preşedintele va sublinia că deciziile care vizează consolidarea zonei euro sunt foarte importante pentru viitorul UE şi, în consecinţă, va susţine păstrarea acestor dezbateri în format extins, cu participarea tuturor statelor membre, inclusiv a celor care nu fac parte încă din zona euro, precizează Administraţia Prezidenţială.

Vezi și: Cristoiu: Iohannis este primul președinte postdecembrist care face asta


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel