Iohannis, cerere desfiinţare SIIJ. Norica Nicolai: Argumente jalnice. Constrânge instituțiile statului român

Norica Nicolai
Norica Nicolai

Norica Nicolai analizează mesajele transmise, astăzi, de către preşedintele Klaus Iohannis, cel care s-a referit la raportul GRECO privind justiţia din România şi chiar a cerut Guvernului să ia măsuri pentru desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie. 

"Klaus Iohannis a susținut azi, de la tribuna Administrației Prezidențiale, teza anomaliilor bune și anomaliilor rele pentru justiția din România. Domnul președinte a reluat argumentele prezentate de prietenii din PNL și USR cu privire la desființarea Secției speciale pentru investigarea magistraților spunând despre aceasta că este, nici mai mult nici mai puțin decât o anomalie. Însă, pentru președinte nu reprezintă o anomalie a justiției din România o secție în subordinea DNA care a făcut mii de dosare magistraților, pentru Iohannis nu înseamnă anomalie toate abuzurile care s-au petrecut în România.

Concluziile pe care le trag după declarațiile de azi: recomandările venite de la instituții europene trebuie aplicate fără nicio analiză, Guvernul să nu își mai utilizeze atributul constituțional de a da ordonanțe în orice domeniu, iar CSM să acționeze în conformitate cu ordinele pe care le dă el din dealul Cotrocenilor", apreciază Norica Nicolai.

"Cam asta e pe scurt ce a spus președintele. O serie de declarații care nu țin cont de modul în care funcționează implementarea rapoartelor GRECO, adică prin dialog, pe o perioadă mai lungă de timp, nu prin constrângeri și șantaj din partea președintelui. Mai mult, Iohannis constrânge instituțiile statului român să aplice niște recomandări venite de la un organism internațional care vede doar ce îi convine din ce se întâmplă în România.

În același timp, președintele nu ține cont de un lucru, și anume că în domeniul justitiei există specificitatea fiecărei țări în parte, motiv pentru care, cu o singură excepție (Finlanda), nici un stat nu a implementat satisfăcător toate recomandările. Spre exemplu, Olanda- din 7 recomandări, doar 3 au fost implementate satisfacator, Portugalia - din 15 recomandari au implementat doar una satisfacator, Franța - din 11 recomandari, 4 au fost implementate satisfacator, iar exemplele pot continua. Mai mult, spune președintele, că raportul a fost publicat cu întârziere, trecând cu vederea faptul că Germania, Austria sau Belgia (țări care îi plac președintelui) au raportul în continuare confidențial", a scris Norica Nicolai în mesajul său.

"Argumentele președintelui sunt jalnice. Ele reprezintă o înșiruire de lozinci politice și nimic mai mult"

"După abuzurile produse de republica procurorilor condusă de celebrul duo Kovesi – Lazăr, ne-am fi așteptat ca președintele să aibă ceva de zis, să ceară un mecanism prin care să fie asigurată independența magistraților. Nici vorbă de așa ceva, ci dimpotrivă, președintele vine și cere CSM-ului (garantul independenței justiției) să se ralieze la o acțiune politică pe care a inițiat-o. Președintele renunță să mai mimeze măcar democrația sau respectarea statului de drept. Acesta ajunge într-o zonă în care dă directive către instituțiile care ar trebui să apere independența Justiției.

Nu scăpăm, nici după 12 ani de la aderarea la Uniunea Europeană de complexul de rudă săracă a statelor est europene. Klaus Iohannis și cei care îl înconjoară vor pe mai departe să adoptăm această poziție a ghiocelului, a unor „yes” men care pun în aplicare tot ce li se dă. Asta oare au votat românii pe 26 mai? Genul acesta de stat de drept îl vrem în România, unul în care vin alții din exterior și ne spun ce e bine și ce e rău?", conchide Norica Nicolai.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel