Ioana Constantin: Cabinetul Cioloş va pica în Parlament. Problema rămâne

Ioana Constantin (PMP) analizează lista de miniştri cu care Dacian Cioloş urmează să se prezinte în Parlament.

"Propunerea Ioanei Mihăilă pe lista miniștrilor lui Dacian Cioloș este o sfidare la adresa românilor și personalului medical. Pur și simplu, să te afli în situația în care azi în spitalele noastre se face medicină de dezastru pentru că nu a fost pregătit valul 4 corespunzător și să propui tot ministrul care a gestionat dezastruos pregătirea spitalelor, este revoltător.

Vorbim despre ministrul care a ratat fondurile europene pentru programul de testare, despre ministrul care nu a reușit să pregătească nici Secțiile ATI și nici personal medical pentru Secțiile ATI, despre ministrul care abia când a plecat s-a plâns de piedicile care i s-au pus, nu când era în funcție.

România, sanitar, nu mai are timp de experimente și improvizații. De altfel, cu foarte mici excepții cum e cazul lui Ionuț Moșteanu, Cristina Prună, Nicu Fălcoi sau Dragoș Pâslaru, cabinetul propus de Dacian Cioloș nu pare adecvat crizelor prin care România trece azi.

Va pica în Parlament. Problema rămâne: România are nevoie de un guvern cu puteri depline, stabil, susținut de o majoritate stabilă pe termen lung. România nu mai are timp de improvizații", transmite Ioana Constantin pe Facebook.

Premierul desemnat Dacian Cioloş urmează să depună la Parlament programul de guvernare şi lista Cabinetului

Premierul desemnat Dacian Cioloş este aşteptat să depună luni, la Parlament, programul de guvernare şi lista Cabinetului.

Duminică, Biroul Naţional al USR şi, ulterior, Comitetul Politic al partidului au aprobat lista membrilor Guvernului, propuşi de Dacian Cioloş, şi programul de guvernare.

Conform USR, lista de miniştri este următoarea:

* prim-ministru - Dacian Cioloş

* ministrul Afacerilor Externe - Dan Barna

* ministrul Apărării Naţionale - Nicu Fălcoi

* ministrul Afacerilor Interne - Alin Stoica

* ministrul Justiţiei - Stelian Ion

* ministrul Finanţelor - Dragoş Pîslaru

* ministrul Transporturilor şi Infrastructurii - Cătălin Drulă

* ministrul Energiei - Cristina Prună

* ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului - Claudiu Năsui

* ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - George Căţean

* ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor - Mihai Goţiu

* ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene - Cristian Ghinea

* ministrul Sănătăţii - Ioana Mihăilă

* ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei - Ionuţ Moşteanu

* ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale - Oana Ţoiu

* ministrul Educaţiei - Corina Atanasiu

* ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării - Monica Berescu

* ministrul Culturii - Iulia Popovici

* ministrul Tineretului şi Sportului - Tudor Pop

Preşedintele USR, Dacian Cioloş, a fost nominalizat, lunea trecută, de şeful statului Klaus Iohannis candidat la funcţia de prim-ministru, transmite Agerpres.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy