INVENȚIE românească: Te scapă de URŞI. Senzor neletal

Un sistem de îndepărtare a animalelor sălbatice a fost conceput de un electronist din Sfântu Gheorghe. Fermierii îşi pot apăra animalele de atacurile urşilor.

Un sistem de semnalare a prezenţei şi îndepărtare a animalelor sălbatice, bazat pe senzori termici şi de mişcare, a fost conceput de un electronist din municipiul Sfântu Gheorghe şi prezentat în cadrul mai multor întâlniri cu fermierii din judeţul Covasna. Directorul Direcţiei Agricole Covasna, Konczei Csaba, a declarat luni, pentru Agerpres, că 'invenţia' lui Zsigmond Imre se pretează pentru stânile de oi şi ciurdele de vaci dispuse pe suprafeţe mici şi a stârnit interesul fermierilor aflaţi în situaţia de a-şi apăra animalele de atacurile urşilor.

'Zsigmond Imre este unul dintre cei mai buni tehnicieni electronişti din Sfântu Gheorghe, s-a ocupat ani de zile de repararea televizoarelor, iar el a conceput acest sistem bazat pe senzori de mişcare şi senzori termici (...) care, prin cumularea mai multor date, pot semnala prezenţa animalelor sălbatice mari şi declanşează sistemul de alarmare acustic, luminos sau prin unde radio. Practic, se poate monta la o stână, la un gard electric, pe elemente de energie solară (...) Deci, nu pentru a apăra zeci de hectare, dar e oportună pentru o stână mică de 200-300 de metri pătraţi(...) Sistemul de alungare a animalelor sălbatice a fost prezentat în cadrul unei recente întâlniri a fermierilor din zona Buzaielor, care a avut loc la Dobârlău şi a trezit interesul zootehniştilor. Săptămâna aceasta, pe 23 februarie, vom avea o nouă întâlnire la Bixad, cu membrii Asociaţiei crescătorilor de bovine şi o să îl prezentăm şi acolo şi o să vorbim cu câţiva dintre ei, pentru ca primăvara asta să îl ducem la o stână sau la mai multe pentru testare', a declarat Konczei Csaba.

Urşii s-au înmulţit foarte mult

Acesta a mai spus că fermierii din judeţ au avut, în ultimii ani, pagube însemnate din cauza animalelor sălbatice, în special a urşilor, care s-au înmulţit foarte mult. Potrivit specialiştilor, în judeţul Covasna trăiesc în jur de 1300 de urşi, un număr aproape dublu faţă de efectivul optim.

Conducerea Agenţiei Judeţene de Protecţie a Mediului (APM) Covasna a declarat că Ministerul Mediului a acordat anul trecut derogare pentru împuşcarea a 15 urşi periculoşi din judeţul Covasna, iar aproape zece dintre aceştia au fost deja recoltaţi în zona Baraolt, Băţanii Mari, Zagon, Zăbala, Vâlcele şi Araci.

[citeste si]

Directorul APM Covasna, Gheorghe Neagu, a declarat pentru Agerpres că urşii au distrus culturi agricole, pomi fructiferi, stupi de albine şi au omorât zeci de animale domestice aflate în gospodăriile oamenilor sau pe păşuni, bilanţul pagubelor de anul trecut urmând să fie finalizat în curând.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel