Învățătoarea din Cluj, comportament reprobabil, acuză ANPDCA

Dreptul fundamental al copilului de a fi tratat cu respect a fost încălcat, a declarat preşedintele Autorității Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), Gabriela Coman, despre cazul elevului de 7 ani de la Cluj-Napoca, umilit şi jignit de învăţătoarea sa.

"ANPDCA condamnă atitudinea şi comportamentul reprobabil al cadrului didactic de la Liceul de Muzică "Sigismund Toduță" din Cluj, caz semnalat de mass-media. Conform prevederilor legale în vigoare, fiecare copil are dreptul de a fi tratat cu respect de către cadrele didactice, de personalul auxiliar şi cel administrativ din şcoli. De asemenea, el trebuie informat asupra drepturilor pe care le are şi asupra modalităţilor de exercitare a acestora. În cadrul procesului educativ, pedepsele corporale sau alte tratamente degradante sunt interzise", informează un comunicat al instituției, transmis redacției DC News.

Având în vedere ceea ce s-a întâmplat la școala din Cluj-Napoca, ANPDCA, în calitatea sa de autoritate centrală cu atribuţii în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului, încurajează orice părinte sau orice altă persoană care are cunoştinţă despre situaţii de acest fel să sesizeze, de urgenţă, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului locală.

Șefa ANPDCA: Drepturile copilului trebuie să fie lege pentru toţi adulţii!

De asemenea, reaminteşte tuturor profesioniştilor care lucrează cu copii, inclusiv celor din sistemul de educaţie, că, în cazul în care au suspiciuni legate de abuzul sau neglijarea unui copil, au obligaţia de a sesiza serviciul public de asistenţă socială sau direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului.

"Sunt profund îngrijorată că, după 25 ani de la ratificarea Convenţiei pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului, încă mai există cadre didactice care folosesc astfel de metode în procesul educativ. Trebuie să fim solidari şi să nu mai acceptăm tratamentul copiilor noștri într-o manieră degradantă și umilitoare, aşa cum a făcut-o cadrul didactic de la Cluj. Pentru că este o încălcare a unui drept fundamental al copilului: dreptul de a fi tratat cu respect. Drepturile copilului trebuie să fie lege pentru toţi adulţii!", a declarat preşedintele ANPDCA, Gabriela Coman.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj a declanşat o anchetă, după ce învăţătoarea Monica Chiorean a fost înregistrată cu un reportofon la ore în timp ce a strigat la un elev din clasa I şi l-a făcut nebun, tâmpit şi "jumătate de creier".

Dragoș Pătraru: Iată pe mâna căror învățători ne lăsăm copiii - VIDEO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel