Liviu Dragnea în Elveţia. Întrevedere cu preşedintele Consiliului Naţional elveţian

Liviu Dragnea s-a întâlnit cu preşedintele Consiliului Naţional elveţian cu care a discutat despre învăţământ, infrastructură şi politica de coeziune.

Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, s-a întâlnit miercuri cu Dominique de Buman, preşedintele Consiliului Naţional elveţian, iar principalele teme abordate în cadrul întrevederii au fost cooperarea pe trei paliere de interes comun - sistemul de învăţământ profesional şi dual, dezvoltarea infrastructurii şi politica de coeziune internă.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a avut această întâlnire în cadrul vizitei oficiale pe care o efectuează în Elveţia în perioada 29 - 31 mai.

"Principalele teme abordate în cadrul întrevederii au vizat aprofundarea cooperării pe trei paliere de interes comun - sistemul de învăţământ profesional şi dual, dezvoltarea infrastructurii şi politica de coeziune internă. Liviu Dragnea şi Dominique de Buman au apreciat cooperarea bilaterală şi relaţiile diplomatice parlamentare dintre România şi Elveţia. Cei doi omologi şi-au exprimat dorinţa de valorificare a unor noi oportunităţi de colaborare, în proiecte de interes comun, pornind de la exemplele pozitive de cooperare în domeniul cercetării şi ştiinţei, precum şi în sectorul economic. Un prim pas în acest sens va fi schimbul de viziuni între comisiile parlamentare pentru economie, educaţie, sănătate şi politică externă de la nivelul celor două foruri legislative, demers iniţiat de preşedintele Camerei Deputaţilor, faţă de care partea elveţiană şi-a exprimat toată deschiderea", se arată într-un comunicat de presă.

Transfer de expertiză elveţiană

Potrivit sursei citate, un subiect important pe agenda întrevederii l-a reprezentat transferul de expertiză elveţiană în dezvoltarea sistemului de şcolarizare profesională şi vocaţională, iar succesul său îl recomandă ca model pentru ţara noastră.

"Cei doi oficiali au discutat despre nevoia de coeziune atât la nivel european, cât şi naţional. Liviu Dragnea a fost interesat de proiectul elveţian 'Noua Politică Regională', utilizat ca instrument pentru reducerea disparităţilor dintre regiuni şi stimularea creşterii în zonele mai puţin dezvoltate. Această soluţie ar putea fi aplicată şi în ţara noastră. Un aspect important, subliniat de ambele părţi, în ceea ce priveşte implementarea politicii de coeziune la nivel naţional, îl reprezintă investiţiile în infrastructură, domeniu faţă de care a fost exprimat un interes comun de cooperare. Preşedintele Camerei Deputaţilor şi-a exprimat încrederea că proiectul de lege privind noua contribuţie financiară destinată statelor din Europa de Sud-Est, printre care şi România, va fi aprobat de Parlamentul federal, apreciind, în acelaşi timp, că aceasta corespunde ponderii pe care ţara noastră o are în cadrul UE", se mai arată în comunicat.

Vizita lui Liviu Dragnea în Confederaţia Elveţiană se desfăşoară în contextul demersurilor de intensificare a dialogului bilateral şi de extindere a bazei de cooperare dintre cele două foruri legislative. Din delegaţia parlamentară a părţii române a făcut parte şi deputatul PSD Gabriel Vlase, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel