Întâmplare mai puţin obişnuită la Arad. Elevii dintr-un centru de examen care susţineau ultima probă a Bacalaureatului au fost mutaţi în timpul concursului pentru că în sală au dat năvală liliecii. Examenul a fost întrerupt câteva minute, timp în care absolvenţii au fost nevoiţi să se mute în altă sală de curs.
Incidentul a avut loc la Grupul şcolar "Csiky Gergely" Arad, care este unul dintre cele opt centre de examinare organizate pentru sesiunea a doua a bacalaureatului, potrivit Mediafax.
Vineri dimineaţă, profesorii şcolii au verificat sălile de examen, conform procedurilor, constatând că una dintre ele nu poate fi folosită pentru că pe tavan erau aproximativ 15 lilieci.
"Probabil că liliecii au intrat pe ferestrele lăsate libere în cursul nopţii. Comisia a decis că sala nu poate fi folosită, iar candidaţii au intrat într-o altă sală de examinare care era amenajată corespunzător", a declarat inspectorul şcolar general Mirela Aldescu.
Ea a adăugat că examenul de vineri nu a fost afectat de acest incident.
Personalul didactic din şcoală nu a reuşit să scoată liliecii pe ferestre, sălile imobilului fiind cu tavan înalt, iar încercările vor fi reluate după încheierea examenului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu