Intervenție Salvamont în ajun de Anul Nou. Doi tineri au căzut de pe ATV

Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash

Salvamontiștii au acordat ajutor unor tineri care au căzut de pe ATV.

Salvamont Predeal a intervenit în data de 31 decembrie 2022 pentru a acorda primul ajutor unei fete și unui băiat în vârstă de 20 de ani care au căzut de pe ATV, scrie BizBrașov.

„Din primele informații se pare că cele două persoane au căzut de pe ATV în timp ce se deplasau pe un drum forestier din Predeal. În urma accidentului fata a suferit un traumatism la nivelul membrului superior stâng, iar băiatul o contuzie în zona lombară. După acordarea primului ajutor, salvatorii montani au predat persoanele accidentate către echipajul SMURD sosit la fața locului!

În această perioadă Serviciul Public Județean Salvamont Brașov are patru echipe care asigură permanența formate din doi salvatori montani din cadrul Salvamont Predeal, doi salvamontiști din cadrul formației Salvamont Râșnov, o echipă de prim răspuns în M-ții Făgăraș formată din doi salvatori montani din cadrul formației Salvamont Brașov 2 și o echipă de prim răspuns în Brașov formată din trei salvatori montani din cadrul formației Salvamont Brașov 1! În cazul în care observați un accident, aveți nevoie de ajutor sau întâmpinați vreo problemă nu ezitați să sunați la numărul unic de urgență 112 sau 0SALVAMONT”, au spus reprezentanții Salvamont Brașov.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel