Interlopul Ghenosu a ajuns, sub escortă, în România

Unul dintre cei mai temuți interlopi, cunoscut sub porecla Ghenosu, a fost adus în România, după ce fusese arestat în Marea Britanie.

Florin Ghinea, cunoscut ca Ghenosu, avea un mandat de arestare în lipsă, după ce le-a scăpat autorităților printre degete în urma unor percheziții mamut, care au avut loc în 2018. El era unul dintre cei mai căutaţi români, acuzat de procurori de proxenetism şi spălare de bani, conform Realitatea Plus.

Interlopul a scăpat fugind, înainte ca mascații să-i spargă ușa. El a fost prins, câteva luni mai târziu, la Londra, iar acum va ajunge în spatele gratiilor. El fusese dat în urmărire generală încă din luna martie 2018.

Unul dintre cei mai temuți interlopi

 

Acțiunea inițială, care viza arestarea sa, a fost pusă la punct timp de 1 an și au luat parte 600 de procurori DIICOT și polițiști, însă, din cauze unei scurgeri de informații, după cum spunea la acea vreme ministrul Carmen Dan, el a scăpat. Ghenosu a fost arestat în august 2018, la Londra, iar astăzi a ajuns pe aeroportul Otopeni, escortat de polițiștii de la trupele speciale.

Potrivit Monitului Justiţiei, interlopul Ghinea Florin, zis Ghenosu, în vârstă de 46 de ani, unul dintre cei mai temuţi şi violenţi dintre români aflaţi pe lista urmăriţilor internaţional, a fost preluat sub escortă, miercuri, pentru a fi extrădat în România.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.22