Întâlnire între Merkel, Hollande și Putin: Ce au discutat cei trei

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, omologul său rus, Vladimir Putin, şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel, s-au întâlnit vineri seară la Paris. Cei trei au discutat despre măsurile de soluţionare a crizei din Ucraina şi despre conflictul din Siria.

"Alegerile programate în regiunile separatiste ucrainene nu trebuie să aibă loc pe 18 octombrie. Trebuie organizate după sfârşitul anului 2015", a declarat Francois Hollande după întrevederea cu Vladimir Putin.

La rândul său, Angela Merkel a pledat ca alegerile în regiunile separatiste proruse Doneţk şi Lugansk să se desfăşoare "conform legislaţiei ucrainene".

După retragerea armamentului greu, decisă în februarie, Hollande, Merkel şi Putin au stabilit, împreună cu preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, începerea retragerii armamentului uşor, începând de sâmbătă.

"Acordul de încetare a focului este respectat în totalitate, astfel că astăzi am făcut noi progrese pentru a ne asigura că nu vor mai exista victime ale acestui conflict dramatic", a transmis Francois Hollande, conform Mediafax.

[citeste si] 

Conflictul separatist din estul Ucrainei, izbucnit în martie 2014, s-a soldat până în prezent cu 6.500 de morţi.

În privinţa situaţiei din Siria, Francois Hollande i-a reiterat lui Vladimir Putin că "raidurile aeriene ruse trebuie să vizeze doar reţeaua teroristă Daesh" (Stat Islamic). Liderul de la Paris a subliniat că nici coaliţia internaţională condusă de Statele Unite nu atacă alte ţinte.

În plus, Francois Hollande a pledat din nou pentru înlăturarea de la putere a preşedintelui Siriei, Bashar al-Assad, susţinut de Rusia.

"Atât timp cât al-Assad va fi la putere, nu vor exista progrese", a apreciat preşedintele Franţei.

La rândul său, Angela Merkel a avut un ton mai moderat, admiţând că Bashar al-Assad trebuie consultat în legătură cu situaţia din Siria.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 250.000 de morţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel