Preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, Călin Popescu-Tăriceanu şi Liviu Dragnea, au avut o întâlnire, la Palatul Parlamentului.
Tăriceanu a venit la biroul preşedintelui Camerei, după ce ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a avut o întâlnire, la rândul său, cu Dragnea. Întâlnirile au loc în contextul în care Comitetul Executiv Naţional al PSD este convocat marţi, de la ora 17,00, la Parlament, pentru stabilirea noilor propuneri pentru ministerele Dezvoltării şi Transporturilor.
"Vom avea un Comitet Executiv Naţional în care vom discuta şi despre propunerile pentru ministerele Dezvoltării şi Transporturi după 87 de zile în care domnul Werner Klaus Iohannis i-a refuzat în mod repetat, fără niciun motiv, pe colegii noştri Lia Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici. După retragerea acestora, pentru a debloca situaţia, suntem nevoiţi să ne hotărâm asupra altor doi colegi pentru aceste două portofolii", a precizat secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu. El a menţionat că premierul Viorica Dăncilă va face propuneri pentru aceste portofolii, care vor fi discutat în CExN.
Vezi și: Dăncilă, scrisoare Iohannis. Mișcare de ultimă oră
Tăriceanu - Teodorovici, scandal. Prim-ministrul Dăncilă reacționează
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu